Luni, 29 august 2016, Mănăstirea Bic, cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, care este și ultimul dintre hramurile de vară al mănăstirilor din Episcopia Sălajului, în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu, a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Athenagoras al Mexicului și a miilor de credincioși care s-au adunat și în acest an în număr mare la sfânta mănăstire încă din ajunul sărbătorii, când au participat la slujba de priveghere săvârșită în altarul de vară. În semn de evlavie față de Sfântul ocrotitor al acestui așezământ monahal, peleriniiau înnoptat sub cerul liber în dorința de a fi prezenți și la Sfânta Liturghie din ziua praznicului.
Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost serbată în zorii zilei de 29 august cu Sfânta Liturghie oficiată de către cei doi ierarhi pe altarul de vară din curtea mănăstirii, înconjurați fiind de un impresionant sobor de preoți și diaconi, în frunte cu membrii Permanenței Episcopiei Sălajului. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a felicitat-o pe Preacuvioasa maică Marina Lupou, stareța mănăstirii și a viețuitoarelor ce se ostenesc aici, pentru bogata și rodnica activitate desfășurată în vederea înfrumusețării acestui mic ,,colț de rai”.
Situată la 3 kilometri de orașul Șimleu Silvaniei, Mănăstirea Bic a fost înființată în anul 1994, inițial aceasta funcționând în vechea școală a satului Bic. În anul 1997 este adusă în incinta actuală a mănăstirii o biserică de lemn, din localitatea Stâna, aceasta datând de la anul 1720. Lucrările la biserica nouă de zid a mănăstirii au demarat în același an, în momentul de față locașul de cult fiind pregătit pentru a fi pictat. În continuarea zidurilor bisericii au fost ridicate ulterior corpurile de chilii, arhondaricul și trapeza, mănăstirea având posibilitatea să adăpostească aproximativ 100 de pelerini.
Prin neobosita strădanie a Preacuvioasei maici Marina Lupou, mănăstirea a dezvoltat programe de asistență socială atât pentru copii cât și pentru persoanele vârstnice. Astfel, sub aripa mănăstirii funcționează Școala Confesională pentru clasele I-IV „Sfântul Pantelimon”, unde învață și sunt cazați 18 de copii proveniți din diferite familii cu probleme sociale de pe cuprinsul județului Sălaj.
De asemenea, la Mănăstirea Bic funcţionează din anul 1999 un cămin pentru persoane vârstnice. Din anul 2008 căminul a fost mutat într-o clădire nouă, iar numărul persoanelor vârstnice care beneficiază de îngrijire în prezent a ajuns la 25.