Hramul Mănăstirii Cristorel, prăznuit în prezența Mitropolitului Clujului

de | apr. 16, 2022 | Actualitatea religioasă

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 16 aprilie 2022, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj.

Cu prilejul hramului, de la ora 10:00, la Altarul de vară al așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, duhovnicul mănăstirii, ierom. Siluan Trâmbițașu, pr. lect. univ. dr. Gheorghe Șanta, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și alți preoți din împrejurimi.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Confruntarea dintre Domnul Vieții si domnul morții”.

„Domnul Hristos l-a înviat pe Lazăr înainte, binevestind învierea cea de obște, învierea noastră a tuturor. Astfel, noi suntem plini de curaj pentru că Îl vedem pe Domnul Vieții, pe Hristos, confruntându-Se cu domnul morții, cu diavolul, care va fi biruit. (…) Învierea cea de obște o binevestește Sâmbăta lui Lazăr, arătându-ne nouă tuturor că va veni o vreme când, ca pe Lazăr, Domnul Hristos ne va învia și pe noi spre viața veșnică”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru pacea lumii și pentru încetarea războiului din țara vecină.

La finalul Liturghiei, conform tradiției, ÎPS Părinte Andrei a oficiat slujba Parastasului de obște.

Scurt istoric

Mănăstirea Cristorel, ocrotită de Sfântul Ilie Tesviteanul și Sfântul și Dreptul Lazăr, este așezată la marginea hotarului satului Cristorel, comuna Așchileu, județul Cluj. Bazele acestui așezământ monahal au fost puse în anul 1998, ctitor fiind prof. Ilie Lazăr, împreună cu familia sa.

Complexul monahal este alcătuit din biserica veche de lemn, casa monahală, aflată în construcție, altarul de vară și clopotnița.

Mănăstirea de maici are în prezent o obște formată din 6 viețuitoare, aflate sub povățuirea maicii starețe Paraschiva Buculei şi a părintelui duhovnic Siluan Trâmbiţașu.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite

Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite

Muzeul Etnografical Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud,Muzeul National al Țăranului Român, Muzeul Județean Gorj „Alexandru $tefulescu”, Muzeul...

Agenda ierarhilor în Duminica a 17-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 17-a după Rusalii

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 29 ianuarie 2023, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Binecuvântare arhierească în Parohia Mociu I

Binecuvântare arhierească în Parohia Mociu I

În a treia zi de Crăciun, marți, 27 decembrie 2022, la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor...