Hramul Mănăstirii „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece | Slujbă de pomenire pentru eroii neamului

de | iun. 10, 2021

La Praznicul Înălțarii Domnului, joi, 10 iunie 2021, zi în care sunt pomeniți și eroii neamului românesc (Ziua Eroilor), Mănăstirea clujeană de la Muntele Rece și-a serbat hramul, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, la altarul de vară al așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul Mănăstirii Muntele Rece, protosinghelul Arsenie Gălățan, starețul Mănăstirii Bichigiu, protosinghelul Irineu Paneș, starețul Mănăstirii Escu, protosinghelul Dorotei Ilieșiu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Împăratul Slavei”. De asemenea, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre importanța zilei şi despre datoria de a ne cinsti înaintașii și eroii.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, în semn de prețuire și respect, Mitropolitul Andrei i-a acordat Generalului de brigadă Nicolae Tonu, locțiiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

Parastas pentru Eroii Neamului

De la ora 12:00, în cimitirul eroilor din apropierea mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oficiat slujba Parastasului pentru cei 36 de eroi înmormântați acolo, precum și pentru toți eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

Alocuțiuni au rostit Înaltpreasfințitul Parinte Andrei, subprefectul județului Cluj, Camelia Sălcudean, care a dat citire mesajului premierului României, și primarul comunei Măguri-Răcătău, Alexandru Livescu.

În continuare, a avut loc ceremonia de avansare în grad de colonel a lt. col. (r) Gheorghe Dejeu și a lt.col. (r) Ionel Șcheuleac.

La evenimentul comemorativ, alături de credincioşii prezenți la hram, au participat veterani de război, cadre militare, autorități locale și județene, care, la finalul ceremoniei, au depus coroane şi jerbe de flori.

Ca în fiecare an, au fost prezenți militarii Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” din Florești. Aceștia, în ajunul Zilei Eroilor, au desfășurat o activitate de întreținere, plantare de flori și îngrijire a cimitirului eroilor din Al Doilea Război Mondial, căzuți pe platoul unde azi se află mănăstirea.

 

Istoricul Mănăstirii Muntele Rece

Mănăstirea de la Muntele Rece, cu hramul „Înălțarea Domnului”, județul Cluj, a fost înființată în anul 1995, fiind ridicată pe locul numit „La eroi”, la altitudinea de 940 metri, unde se găsește un cimitir al eroilor din Al Doilea Război Mondial. În urma luptelor purtate în zonă, în anul 1944, au căzut aproximativ 250 de ostași. În cimitirul din incinta mănăstirii au fost înmormântați 36 de eroi, dintre care 19 nu au fost identificaţi.

În ultimii ani, în cadrul aşezământului monahal au fost efectuate lucrări de reabilitare, a fost amenajat un nou paraclis, iar biserica a fost pictată.

În prezent, obștea monahală numără șapte viețuitori, stareț fiind protosinghelul Arsenie Gălățan.

Citește și Documentar | Mănăstirea și Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Copiii bistrițeni așteptați la „O zi trăită din plin”

Copiii bistrițeni așteptați la „O zi trăită din plin”

45 de copii din Bistrița sunt asteptați sâmbătă la „O zi traită din plin”. Așa se intitulează programul pe care membrii Parohiei „Sfânta Treime” din Municipiu l-au pregătit pentru ziua de 1 octombrie. Sâmbăta va fi plină de activități interactive, potrivit părintelui...

[REPORTAJ] Pe urmele istoriei, la Morlaca

[REPORTAJ] Pe urmele istoriei, la Morlaca

În data de 25 septembrie 2016, a avut loc un eveniment deosebit în viaţa comunităţii ortodoxe din Morlaca, protopopiatul Huedin. După sute de ani, pe locul unde a funcţionat mănăstirea ortodoxă, s-au ridicat din nou rugăciuni către Dumnezeu. Prin strădania părintelui...

Bucurie și Comuniune la Zalău

Bucurie și Comuniune la Zalău

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent duminică, 25 septembrie 2016, la Biserica Sfântul Nicolae din Zalău. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, notează site-ul oficial la Episcopiei Sălajului. La slujbă a...