La Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, duminică, 14 septembrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii de maici de la Mănăstirea Cășiel, cu prilejul hramului așezământului și al împlinirii a 260 de ani de la înființare.
De la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența a numeroși pelerini și a oficialităților civile și militare.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, duhovnicul Mănăstirii Cășiel – protosinghelul Serafim Bădilă și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la versetul scripturistic: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Ierarhul a subliniat că iubirea absolută a lui Dumnezeu pentru oameni s-a concretizat prin Sfânta Cruce:
„Iubirea absolută a lui Hristos față de noi se concretizează prin jertfa Sfintei Cruci. (…) Sfânta Cruce este expresia iubirii absolute a Domnului Hristos față de noi; este semnul nostru identitar. Iar când vine vorba de mântuire, Domnul Hristos ne mântuiește prin Sfânta Cruce”, a subliniat ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Cășiel. La chinonic, eleva Ilinca Botcă, fiică a satului Cășeiu, a interpretat mai multe pricesne.
La finalul Liturghiei, părintele duhovnic Serafim Bădilă a rostit un cuvânt duhovnicesc și a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la sărbătoarea așezământului monahal.
Părintele Mitropolit Andrei le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor și tinerilor prezenți.
Scurt istoric
Mănăstirea Cășiel a fost ctitorită în anul 1765 de călugărul Pahomie Georgiu, pe pământul moștenit de la părinții săi. Lăcașul a fost cruțat de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, în perioada 1784-1785, desființarea mănăstirilor ortodoxe din Ardeal – măsură care venea după acțiunea generalului Bukow din 1761-1762. Singurele mănăstiri scutite de desființare erau cele care aveau o școală pentru „învățarea copiilor”.
Biserica mănăstirii a ars în 1823, fiind refăcută de localnici, dar în iarna anului 1925 s-a prăbușit sub greutatea zăpezii. În primăvara următoare, credincioșii din satul Strâmbu și din cătunul Valea Cășielului au cumpărat actuala biserică de lemn din satul Canci (astăzi Dumbrăveni, județul Bistrița-Năsăud). Aceasta este monument istoric și datează din secolul al XVIII-lea.
După 1863 și până în 1956, mănăstirea nu a mai avut viață monahală, funcționând doar ca biserică parohială, Valea Cășielului fiind filie a satului Strâmbu.
În 1956, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira, pe atunci stareț al Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia, a întemeiat aici o obște de maici. Trei ani mai târziu, în 1959, prin Decretul 410, regimul comunist a desființat mănăstirea, obligând maicile să plece. Astfel, lăcașul de cult a devenit din nou biserică parohială, pentru mai bine de trei decenii.
În 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînființarea Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” – Cășiel, ca mănăstire de maici. Trei ani mai târziu, în 1994, Mitropolitul Bartolomeu Anania a sfințit paraclisul cu hramul „Buna Vestire”.
În prezent, obștea numără 31 de maici, stareță fiind stavrofora Varvara Georgiu, iar duhovnic protosinghel Serafim Bădilă. Pe lângă programul liturgic și de rugăciune, maicile se ocupă de activități gospodărești și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti.
Mănăstirea păstrează un fragment din lemnul Sfintei Cruci, precum și o raclă cu părticele din moaștele mai multor sfinți.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
