Hramul mănăstirii maramureșene Scărişoara Nouă

de | ian. 8, 2020

Marţi, 7 ianuarie 2020, de Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, cu ocazia hramului de iarnă a așezământului monahal. Răspunsurile la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica nouă a mănăstirii, aflată în fază de pictură, au fost date de Grupul Bizantin „Anastasios”, alcătuit din medici şi studenţi la medicină, dirijat de Dr. Iustinian Ioachim Simion. Un grup de studenţi ASCOR Baia Mare, alături de grup de tulnicărese, a primit ierarhii în faţa bisericii mănăstirii.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit în predică despre naşterea şi viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, despre martiriul, despre activitatea şi misiunea sa.

„Îl cinstim astăzi pe cel ce a avut un rol unic în istoria mântuirii neamului omenesc: Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că mesajul său se adresează tuturor categoriilor sociale Ioan a lăsat o carte a relaţiilor dintre oameni, de schimbare a mentalităţii.”

La rândul său, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a vorbit despre soborul Sfântului Ioan Botezătorul. După încheierea Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi au primit în dar câte o icoană a Sfântului Ioan Bozezătorul, pictată pe lemn.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sfânta Treime

Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sfânta Treime

În duminica a 29-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoți și...

Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Istorică din Baia Mare

Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Istorică din Baia Mare

Duminică, 8 ianuarie 2023, care este dedicată de Biserica Ortodoxă începutului propovăduirii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, după o tradiţie deja încetăţenită, prima Sfântă Liturghie Arhierească de după Anul...

Sfânta Liturghie de hram la biserica Naşterea Domnului, Satu Mare

Sfânta Liturghie de hram la biserica Naşterea Domnului, Satu Mare

Luni, 26 decembrie 2022, a doua zi de Crăciun, când sărbătorim Soborul Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Naşterea Domnului”, Satu Mare, în fruntea unui sobor de...