Luni, 24 iunie 2019, de Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie de hram pe altarul de vară de la cea mai vestică mănăstire a Episcopiei, Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, situată la doar câţiva kilometri de graniţa cu Ungaria.
Ierarhii au fost întâmpinați în fața altarului de vară de autoritățile locale și județene, alături de tulnicarii şi tulnicăresele din Câmpeni, judeţul Alba, o tradiţie din Munţii Apuseni păstrată de locuitorii din Scărişoara Nouă, care se trag din satul Scărişoara, comuna Gârda din Munţii Apuseni, sosiţi pe aceste meleaguri în anii de după 1920, cu reforma agrară.
Din soborul de 60 de preoţi, arhidiaconi şi diaconi au făcut parte Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, care a rostit şi cuvântul de învăţătură, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, vicar eparhial la Arhiepiscopia Sibiului, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, fost stareţ al Mănăstirii Scărişoara Nouă, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gheorghe Paul, coordonatorul Domeniului Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare şi prodecanul Facultăţii de Litere, Pr. Florian Mocan, protopopul de Carei, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Marcel Malanca, protopopul de Oaş, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul de Lăpuş, Pr. Marian Crainic, proin-protopop al Careiului, Protos. Sofronie Perţa, stareţul Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” Dragomireşti, Protos. Nifon Neamciuc, stareţul Mănăstirii Strâmtura, Protos. Ambrozie Piticari, duhovnicul Mănăstirii Pietroasa din Borşa, preoţi din parohii ale Episcopiei, arhidiaconi şi diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Anastasios”, dirijat de medicul neurochirurg Dr. Iustinian Simion şi alcătuit din medici şi studenţi la medicină.
„Sărbătorim astăzi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Nu a unui om obişnuit. A celui mai mare om născut din femeie, aşa l-a caracterizat Mântuitorul Hristos pe Sfântul Ioan Botezătorul”, a spus Părintele Profesor Stelian Tofană. Apoi s-a oprit la câteva idei care rezultă din portretul pe care îngerul i-l face lui Ioan Botezătorul la vestirea naşterii lui. Cu această ocazie, părintele profesor l-a felicitat pe Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a cărui zi de naştere a fost în 23 iunie.
Hirotesire şi instalarea noului stareţ al mănăstirii
Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Protosinghelul Spiridon Belei de la această mănăstire a fost ridicat în demnitatea de Arhimandrit, hirotesie făcută de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, după care Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin l-a instalat ca stareţ al Mănăstirii Scărişoara Nouă, înmânându-i însemnele păstoreşti şi aşezându-l în jilţul de stareţ. Noul stareţ are 44 de ani, din care 22 de ani de viaţă monahală şi 17 de slujire clericală. Stareţul Spiridon, împreună cu obştea, a oferit celor doi Ierarhi câte o icoană cu Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, pictată pe lemn. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oferit, apoi, binefăcătorului Mirel Govor „Crucea Voievodală Maramureşeană”, ca răsplată pentru binefacerile faţă de mănăstire făcute de-a lungul anilor.
Scurte cuvinte de mulţumire au adresat Părintelui Profesor şi credincioşilor care au venit la hram Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
Andrei Fărcaş