Hramul Mânăstirii Nicula

de | aug. 10, 2021

Anul acesta, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, întâmpinat cu multă evlavie de toți credincioșii, va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Procesiunea va începe sâmbătă, 14 august 2021, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mânăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mânăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 2.00.

În ziua praznicului, duminică, 15 august 2021, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.

Pe toată perioada prezenței lor la Mânăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să poarte mască de protecție, să respecte măsurile de distanțare și să fie responsabili unii față de alții și mai ales față de ce lasă în urma lor, știind că pășesc într-o grădină a Maicii Domnului.



Programul slujbelor

Joi 12 august
06.00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
18.00 Ceasul IX , Vecernia, Pavecerniţa Mică şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului
21.00 Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I

Vineri 13 august
07.00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur – Slujește și predică Preasfinșitul Părinte Macarie al Europei de Nord
15.00 Taina Sfântului Maslu
18.00 Ceasul IX, Vecernia şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului
21.00 Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I


Sâmbătă 14 august
07.00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur – Slujește și predică Preasfinșitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
12.00 Taina Sfântului Maslu
12.00 Procesiunea „La Nicula colo-n deal”, din Gherla spre Mănăstirea Nicula
18.00 Vecernia cu Litie – Slujeşte Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei
21.30 Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului
22.00 Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului
Înconjurul bisericii cu Icoana (în jurul orei 0200)
Molitfele Sfântului Vasile cel Mare


Duminică 15 august – Praznicul Adormirii Maicii Domnului
05.00 Sfânta Liturghie în biserică
08.00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului
09.00 Sfânta Liturghie arhierească, Slujește și predică Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
2025 a fost declarat Anul Centenar al Patriarhiei Române

2025 a fost declarat Anul Centenar al Patriarhiei Române

Camera deputaților a adoptat marți un proiect de lege prin care anul 2025 a fost declarat la nivel național Anul Centenar al Patriarhiei Române. Proiectul a fost conceput în contextul în care, în 2025, Biserica Ortodoxă Română va împlini 140 de ani de la recunoașterea...

CTP – Mai mulți pensionari au dreptul la abonament gratuit

CTP – Mai mulți pensionari au dreptul la abonament gratuit

Primăria Municipului Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A  anunţă ca s-au  majorat plafoanele  de la care pensionarii au dreptul la abonament gratuit și invită pensionarii, persoanele peste 70 de ani si cetatenii de onoare la Centrele de vanzare...

Restrictiile de circulatie pentru liniile de autobuze 37 și  38

Restrictiile de circulatie pentru liniile de autobuze 37 și  38

Cu ocazia meciului de fotbal dintre CFR 1907 Cluj si Rapid Bucuresti, care se va desfasura in 10 Februarie 2024, de la ora 21:15, pe stadionul „Dr. Constantin Radulescu”, Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informeaza publicul calator ca in ziua meciului vor...

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlinește duminică 99 de ani de la înființare. Întrunit în ședința de lucru din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a luat hotărârea de înființare a Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul începuse imediat după Marea Unire din 1918. Istoric La finalul...