Hramul Mănăstirii Nicula 2022 – Comunicat de presă

de | aug. 10, 2022

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Procesiunea va începe duminică, 14 august 2022, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, și de PS Macarie, Episcop-vicar de Ruse.

De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.00.

În ziua praznicului, luni, 15 august 2022, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.

Pe toată perioada prezenței lor la Mânăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să fie responsabili unii față de alții și mai ales față de ce lasă în urma lor, știind că pășesc într-o grădină a Maicii Domnului.

Biroul de presa al Arhiepiscopiei

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
Icoana Pantocrator a Catedralei Naționale prinde contur

Icoana Pantocrator a Catedralei Naționale prinde contur

Icoana Pantocrator a Catedralei Naționale este aproape de finalizare, la sfârșitul lunii ianuarie 2024 sunt programate lucrările de montare a mozaicului în cel mai înalt punct al lăcașului de cult, anunță Ziarul Lumina. Chipul Mântuitorului va reprezenta o parte din...

TRAMVAIUL LUI MOS CRACIUN la Cluj-Napoca

TRAMVAIUL LUI MOS CRACIUN la Cluj-Napoca

Primaria municipiului Cluj-Napoca si CTP Cluj – Napoca SA, organizeaza intalnirea copiilor cu Mos Craciun. Dragi copii, va asteptam impreuna cu parintii si bunicii in TRAMVAIUL LUI MOS CRACIUN. Acesta va circula in perioada 20 – 26 decembrie pe traseul liniei 102,...