Hramul Mănăstirii Nicula

de | aug. 12, 2019

Ca în fiecare an, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, întâmpinat cu multă evlavie de toți credinicoșii, va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Hramul Mănăstirii NiculaProcesiunea va începe miercuri, 14 august 2019, de la ora 12:00, de la Biserica „Sfântul Nicolae”, din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mânăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care îl va avea alături pe Înaltpreasfințitul Innocentios Byakatonda, Mitropolit de Rwanda și Burundi.

De la ora 18:00, pe altarul de vară al Mânăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiuna icoanei, în jurul orei 2:00.

În ziua praznicului, joi, 15 august 2019, de la ora 9:00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, avându-l alături pe Mitropolitul Innocentios și înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.

Programul detaliat al slujbelor, oficiate cu ocazia hramului, poate fi consultat AICI 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Pr. Bogdan Ivanov

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, sâmbătă, 14 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Cluj a avut loc joi, 12 octombrie 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Huedin

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Huedin

Clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit marți, 10 octombrie 2023, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” al Protopopiatului Huedin, , în prezența...

Hramul Bisericii „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Bisericii „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 20-a după Rusalii (a învierii fiului văduvei din Nain), 8 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Apostol Toma”...