Hramul Mănăstirii Pădureni, prăznuit în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | mai 8, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, zi în care este prăznuit și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pădureni, județul Cluj, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan, duhovnicul Mănăstirii Pădureni, ieromonahul Vladimir Marc, duhovnicul Mănăstirii Mihai Vodă, ieromonahul Efrem Crișan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Dragostea, mai puternică decât moartea”, în cadrul căruia a vorbit despre credincioșia și iubirea femeilor mironosițe față de Domnul Hristos.

 

La finalul slujbei, cu ocazia Duminicii Femeilor Mironosițe, PS Benedict le-a felicitat pe toate femeile creștine și, împreună cu preoții și credincioșii, le-a cântat „La mulți ani”. De asemenea, elevei Sonia Casandra Coc, fiică a satului Pădureni, i-a dăruit Sfânta Scriptură și o icoană cu Maica Domnului, în semn de prețuire și recunoștință pentru mențiunea obținută la Olimpiada Națională de Religie.

La Sfânta Liturghie au participat oficialități locale și centrale, starețe de la mănăstirile din Arhiepiscopia Clujului, precum și numeroși credincioși.

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul clujean Pădureni, comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, a fost reactivată în 1 ianuarie 2014, pe vatra unei vechi mănăstiri ce funcționa în jurul anilor 1770. Biserica actuală a mănăstirii a fost reclădită de săteni, în anul 1967, dar a rămas nefolosită până în 2000, când a fost reabilitată de către un grup de credincioși.

Obștea așezământului monahal este formată din 5 viețuitoare, în frunte cu maica stareță Nectaria Pușcaș și părintele duhovnic Vladimir Marc.

În prezent, se află în construcție un nou corp de chilii și o trapeză.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Paști

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 16 mai 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Criza medicinei – criza credinţei

Criza medicinei – criza credinţei

În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, sub influenţa gândirii postmoderniste, omenirea a stat sub semnul neîncrederii în morală şi în etică, refuzând să accepte existenţa oricăror „absoluturi morale”, ca să folosim o sintagmă a lui Albert Camus, sau chiar a unei...

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....