Hramul Mănăstirii Pădureni, prăznuit în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | mai 8, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, zi în care este prăznuit și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pădureni, județul Cluj, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan, duhovnicul Mănăstirii Pădureni, ieromonahul Vladimir Marc, duhovnicul Mănăstirii Mihai Vodă, ieromonahul Efrem Crișan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Dragostea, mai puternică decât moartea”, în cadrul căruia a vorbit despre credincioșia și iubirea femeilor mironosițe față de Domnul Hristos.

 

La finalul slujbei, cu ocazia Duminicii Femeilor Mironosițe, PS Benedict le-a felicitat pe toate femeile creștine și, împreună cu preoții și credincioșii, le-a cântat „La mulți ani”. De asemenea, elevei Sonia Casandra Coc, fiică a satului Pădureni, i-a dăruit Sfânta Scriptură și o icoană cu Maica Domnului, în semn de prețuire și recunoștință pentru mențiunea obținută la Olimpiada Națională de Religie.

La Sfânta Liturghie au participat oficialități locale și centrale, starețe de la mănăstirile din Arhiepiscopia Clujului, precum și numeroși credincioși.

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul clujean Pădureni, comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, a fost reactivată în 1 ianuarie 2014, pe vatra unei vechi mănăstiri ce funcționa în jurul anilor 1770. Biserica actuală a mănăstirii a fost reclădită de săteni, în anul 1967, dar a rămas nefolosită până în 2000, când a fost reabilitată de către un grup de credincioși.

Obștea așezământului monahal este formată din 5 viețuitoare, în frunte cu maica stareță Nectaria Pușcaș și părintele duhovnic Vladimir Marc.

În prezent, se află în construcție un nou corp de chilii și o trapeză.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Scopul omului este să devină asemănător cu Hristos

Scopul omului este să devină asemănător cu Hristos

Bătrânul Eusebiu spunea: „Raţiunea în ce priveşte scopul pentru care omul există, este să devină asemănător cu Hristos”. Şi va deveni aşa „când Îl va considera pe Hristos ca modelul absolut, când va trăi şi se va comporta conform cuvintelor şi poruncilor Sale”....

Tămâia în cultul ortodox

Tămâia în cultul ortodox

Fumul de tămâie este întotdeuna expresia unei teofanii, adică a unei arătări sau descoperiri a lui Dumnezeu. Aplicată la etica vieții creștine, înțelegem că toate acțiunile noastre sunt acte sinergetice sau împreună-lucrare. Viața aceasta nu trebuie parcursă de unul...

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase face parte din galeria marilor duhovnici români ai veacului al XX - lea, ocupând între aceștia un loc cu totul aparte. Dânsul aparține unei generații extrem de viguroase de monahi români. După şapte ani de vieţuire la Schitul Românesc...

REPORTAJ: Lumea satului, pentru tinerii europeni

REPORTAJ: Lumea satului, pentru tinerii europeni

Miile de tineri prezenți în aceste zile la Cluj-Napoca au posibilitatea de a se familiariza cu lumea satului românesc. Ei pot admira și cumpăra obiecte populare autentice din zona Clujului, dar și din țară. De asemenea, pot cunoaște meșteșugurile tradiționale, așa cum...

Ateliere, teatru și muzică, pentru tinerii europeni veniți la Cluj

Ateliere, teatru și muzică, pentru tinerii europeni veniți la Cluj

Tinerii din întreaga lume au avut parte sâmbătă la Cluj de o zi plină, cu multe amintiri frumoase. Ei au vizitat orașul, au învățat să cânte la chitară și au realizat o serie de cadouri pentru prietenii de acasă. Cei care au dorit să cunoască mai bine capitala...

Dan Bittman: „Tinerii să trăiască frumos și să nu se mintă”

Dan Bittman: „Tinerii să trăiască frumos și să nu se mintă”

Piața Unirii din Cluj-Napoca a fost plină de veselie și culoare vineri seara. Miile de tineri ortodocși din România și din lume, îmbrăcați în tricouri albastre, au avut parte de un concert de zile mari susținut de trupa Holograf. Ei au cântat timp de aproximativ o oră...