Hramul Mănăstirii Pietroasa – Borșa, Protopopiatul Vișeu

de | aug. 30, 2020

Mănăstirea Pietroasa – Borșa, Protopopiatul Vișeu, și-a sărbătorit sâmbătă, 29 august 2020, hramul, de sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, în prezenta credincioșilor, mulți dintre ei purtând tradiționalele straie moroșenești. În mijlocul lor s-a aflat Preasfnțitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care, în Altarul de vară, a săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi.

Tâlcuind pericopa evanghelică a zilei, Preasfințitul Părinte Iustin a arătat că „Sfântul Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul Domnului în toate: și în naștere, și în predică, și în martiriu”. Statura lui morală i-a impresionat atât de mult pe contemporanii săi, încât aceștia au ajuns să-l întrebe dacă nu este el Mesia. „Au fost în același duh, chiar dacă nu au copilărit împreună; căci oamenii lui Dumnezeu lucrează în același duh. Și au spus cuvinte atât de frumoase unul despre celălalt… Hristos nu a spus despre nimeni ceea ce a spus despre Ioan Botezătorul”. Și de ce a afirmat că este cel mai mare bărbat născut din femeie? Tocmai pentru că a avut un rol unic: să-L arate lumii pe Hristos. „A avut un rol unic în istoria mântuirii neamului omenesc. A avut o viață unică și un mesaj unic, încât se adresa tuturor categoriilor sociale. Toate categoriile sociale au primit de la Ioan Botezătorul un mesaj, o îndrumare. Pentru toți a avut de la Dumnezeu misiune să le adreseze un mesaj.

În Icoana Deisis, împreună cu Maica Domnului, Sfântul Ioan stă alături de Dreptul Judecător. Căci viața sfântului este un model pentru viețile noastre, dar după moartea noastră ne va fi mustrare, dacă nu L-am urmat pe Hristos, pe Care el ni L-a arătat. Prin urmare, „să fim creștini mărturisitori, să fim oameni de atitudine, să ne apărăm principiile și valorile”. Acesta cu atât mai mult în vremuri în care te tot întrebi: „Unde mai sunt înțelepții unei nații? Cine mai apără adevărul, dreptatea, normalitatea? Cine?…”

          La final, părintele protopop Mihai Chira i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Iustin pentru  prezența în mijlocul credincioșilor din această zonă, iar maica stareță, stavrofora Ioanichia Timiș, i-a dăruit din partea obștii o icoană a Sfântului Înaintemergător.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Joi, 30 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Municipiul Baia Mare,...

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Marți, 21 noiembrie 2023, de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a...

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Marți, 14 noiembrie 2023, cu începere de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au participat la evenimentul organizat de Protopopiatul Ortodox Român...

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Miercuri, 8 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”...