Hramul Mânăstirii Rohia

de | mai 10, 2024

Vineri, 10 mai 2024, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia, cu ocazia hramului sfântului locaş de închinare, în fruntea unui mare sobor de preoţi şi diaconi. 

Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi satreţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Vasile Filip, stareţul Mănăstirii Rohiţa,Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Protos. Cleopa Sarca, stareţul Mănăstirii Portăriţa, Protos. Nifon Neamciuc, scitului Strâmtura, Protos. Visarion Beuka, de la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, inspector şcolar pentru Religie, Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretar eparhial, Pr. Ioan Pop, consilier eparhial onorific, Pr. Ioan Hojda din Rogoz, Pr. Adrian Pop din Cărpiniş, Pr. Claudiu Tuns din Coroieni, Pr. Daniel Ţărmure din Breaza, Pr. Iftimi Dan Constantin, Pr. Gheorghe Pop din Fântânele, Pr. Dumitru Iuga din Săcel I, Pr. Vasile Hatos din Rohia, Pr. Martin Maftei din Ungureni, Pr. Nelu Cozma din Văleni, Pr. Vasile Tuns din Cerneşti, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”,  Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

Preasfințitul Părinte Iustin a rostit și un cuvânt de învățătură:

„În săptămâna aceasta venim cu bucurie la mănăstire, pentru că ştim că Mântuitorul n-a plecat cu darurile Lui în Cer, ci le-a lăsat pe pământ, le-a lăsat pentru noi, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iutin. A lăsat preoţilor puterea de a lega şi dezlega, de a sfinţi, de a hirotoni. În prima zi a săptămânii, duminică seara, când uşile erau încuiate, a intrat, a stat în mijlocul lor, le-a redat pacea, liniştea şi a suflat asupra lor şi a zis ‹‹Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele iertate vor fi, cărora le veţi ţine ţinute vor fi››. Pe Apostoli i-a făcut preoţi, i-a trimis la misiune şi la sfârşitul celor 40 de zile, câte le-a petrecut pe pământ, le-a zis: ‹‹Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.›› Mare responsabilitate le-a dat: să cotinue evanghelizarea, încreştinarea lumii. Şi aşa s-a întâmplat. Femeilor Mironosiţe le-a dat bucurie şi pace. Şi curaj, şi putere de a fi mărturisitoare, de a face apostolat. Femeile sunt  primele noastre învăţătoare, primul nostru pedagog. Primul dascăl, primul care ne vorbeşete despre Hristos e mama. Că tata n-are timp, e la câmp sau la serviciu, mai nou. Mama ne vorbeşte despre Hristos şi ne spune ce-i Crăciunul, ce-s Paştile. Spune că la Crăciun e Naşterea lui Iisus, Naşterea Domnului, că la Paşti este Învierea Domnului, şi toţi pruncuţii noştri ştiu. E cateheza făcută de mama. Mironosiţele Femei, care au fost cele mai curajoase şi L-au iubit pe Hristos, lor li s-a arătat prima dată, în grădină. Vedeţi, Hristos nu se simte bine în cetate, în vacarm, în Babilon.”   

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois. 

Între procesiunile tradiţionale a adus laudă Maicii Domnului cea din Parohia Săcel I, în frunte cu Părintele paroh Dumitru Iuga.

Primarul oraşului Tg. Lăpuş, Mitru Leşe, a pus în aplicare Hotărârea nr. 34 din acest an a Consiliului Local Tg. Lăpuş, prin care Preacuviosului Părinte Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia şi exarhul mănăstirilor şi schiturilor, a fost făcut Cetăţean de Onoare al oraşului Tg. Lăpuş. 

Preacuviosul Părinte stareţ Macarie Motogna a împlinit în urmă cu câteva zile 30 de ani de când a primit taina hirotoniei, împlineşte anul acesta 35 de ani de când este în Mănăstirea Rohia şi 50 de ani de viaţă. O viaţă închinată Domnului şi Maicii Domnului, cu voia lui Dumnezeu. O viaţă închinată Rohiei. O viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu! De peste un deceniu conduce destinele Mănăstirii Rohia, întâi ca egumen, iar apoi ca stareţ. Dumnezeu să-l aibă mereu sub paza Sa!

În cuvântul de mulţumire, Preacuviosul Arhimandrit a amintit că din cei 16 cetăţeni de onoare ai oraşului Tg. Lăpuş, 5 sunt din Mănăstirea Rohia. O pepenieră de personalităţi eclesiastice şi culturale de mare valoare este Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. 

AUTOR: Andrei Fărcaș

FOTO: Arhid. Vasile Pop

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Scărişoara Nouă

Hramul Mănăstirii Scărişoara Nouă

Luni, 24 iunie 2024, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Mânăstirea Scărişoara Nouă și-a serbat hramul. Au slujit, cu această ocazie, trei ierarhi: Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Siluan,...

Sfânta Liturghie Arhierească de praznicul Înălțarea Domnului

Sfânta Liturghie Arhierească de praznicul Înălțarea Domnului

Joi, 13 iunie 2024, praznicul Înălțarea Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Baia Mare, a rostit cuvânt de învățătură, după...