Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Hramul Mănăstirii Săpânța -Noul Peri

de | sept. 15, 2016

Săpânţa – un bastion al Ortodoxiei

Miercuri, 14 septembrie, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Săpânţa Noul Peri, cu ocazia sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci, în fruntea unui sobor de 27 de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de diac. drd. Adrian Dobreanu.

În timpul Sfintei Liturghii, la momentele cuvenite, P.S. Iustin Sigheteanul a hirotonit întru diacon, la recomandarea stareţului şi pe seama Mănăstirii Strâmtura, pe tânărul teolog Vlad Mihai Popovici, până acum cântăreţ la acest sfânt locaş. În una din  duminicile viitoare urmează a fi hirotonit preot pe seama acestui acestei mănăstiri.

Diaconul Radu Maxim a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Portiţa din Protopopiatul Carei, la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, fiind numit în urma concursului organizat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

Sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci a oferit P.S. Iustin Sigheteanul ocazia de  vorbi mulţimii de credincioşi despre Patimile şi Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos pe Cruce, despre căutarea şi descoperirea Sfintei Cruci pe care a fost Răstignit Mântuitorul lumii şi despre stabilirea datei sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci.

„Crucea, care până la Hristos un obiect de tortură, din momentul crucificării Mântuitorului a devenit Altar de Jertfă. Ultima viaţă sacrificată a fost a Mântuitorului. Crucea este armă asupra diavolului”, a spus P.S. Iustin Sigheteanul.

Crucea de pe biserica Mănăstirii Săpânţa Noul Peri se află ridicată la 75 de metri deasupra solului, biserica fiind cea mai înaltă clădire de lemn din Europa.

Iar ca o curiozitate, Crucea de pe biserica de zid din Săpânţa a fost aşezată cu 2 metri mai sus ca cea a mănăstirii, la 77 metri.

Aşadar, crucile bisericilor din Săpânţa ridicate la înălţimi ameţitoare sunt o ofrandă adusă cinstirii Sfintei Cruci, şi de aici cinstirea deosebită de care se bucură această sărbătoare în rândul credincioşilor. Săpânţa este un bastion al Ortodoxiei, după cum s-a apus, pe bună dreptate, la această sărbătoare de către vorbitori.

Andrei Fărcaş

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Someșu Rece

Resfințirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Someșu Rece

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne), 15 februarie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Someșu...

Proclamarea canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă

Proclamarea canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă

În ziua de 6 februarie a Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, la Catedrala Patriarhală din București a fost recunoscută în mod public și solemn sfințenia a 16 femei de neam român care s-au făcut pildă...