Hramul Mănăstirii Scărişoara Nouă, cea mai vestică mănăstire din România

de | ian. 7, 2019

Luni, 7 ianuarie 2019, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, cu ocazia hramului, înconjuraţi de un frumos sobor de preoţi şi diaconi.

Primitrea Ierarhilor

Există o tradiţie la Mănăstirea Scărişoara Nouă ca primirea Ierarhilor să se facă pe sunete de tulnic, de către fete sau femei, deoarece aminteşte de originea din Munţii Apuseni a locuitorilor din acest sat de pe graniţa cu Ungaria, în care au fost colonizaţi, în anii ‘920, locuitori din zona Peşterii Scărişoara, de unde vine şi numele satului, de Scărişoara Nouă. Acum Peştera Scărişoara aparţine de satul Gârda de Sus. Şi de data aceasta, tulnicăresele din Gârda de Sus au venit la întâmpinarea Ierarhilor. Au venit şi la „neamurile” din Scărişoara Nouă, în care obiceiul cântatului din tulnic s-a pierdut.

Aşa că cei doi ierarhi şi oaspeţii lor au fost întâmpinaţi, în faţa bisericii Mănăstirii, unde au venit pentru oficierea Sfintei Liturghi, în sunete de tulnice, care au răsunat la fel de frumos ca în spaţiul de mare respiraţie şi ecou din lărgimea Munţilor Apuseni. Glasul tulnicului înseamnă cuvinte exprimate în cântec de tulnic, aşa cum comunicau oamenii între ei, de pe deal pe deal, mai de mult, când nu erau telefoane. Acum fetele din Gârda au rostit Ierarhilor, din tulnice, cuvântul de întâmpinare de „Bun venit”.

Abia după aceea, Ierarhii au fost întâmpinaţi de prefectul Darius Filip şi de primarul comunei Pişcolţ, Cosmin Vasile Varga, iar apoi de preoţii şi diaconii slujitori.

Sfânta Liturghie Arhierească

Din sobor au făcut parte Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, fost stareţ al Mănăstirii Scărişoara Nouă, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Florian Mocanu, protopop de Carei, Pr. Ioan Socolan, protopop de Satu Mare, Pr. Gabriel Groza, directorul Liceului Ortodox „N. Steinhardt” din Satu Mare, preoţi de enorie din protopopiatele Carei şi Satu Mare, 10 diaconi.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Anastasios”, format din medici şi studenţi la medicină din Tg. Mureş, dirijat de medicul neurochirurg Dr. Iustinian Simion. Grupul are două filiale, la Tg. Mureş şi la Cluj-Napoca. A fost înfiinţat în anul 2012, în Tg. Mureş. A scos 5 discuri, ultimul în anul 2018, cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Dă concerte în ţară şi străinătate. Are colaborări cu Institutul Cultural Român. A susţinut sute şi sute de concerte şi a dat răspunsurile la Sfinte Liturghii în ţară şi străinătate. Cântă destul de des în Sfântul Munte Athos. În Grupul Psaltic „Anastasios” cântă şi medicul cardiolog Ioan Florin Ferenţ de la Spitalul Judeţean din Baia Mare, deloc din Lăpuşul Românesc..

La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialităţi din judeţul Satu Mare: prefectul Darius Filip, Ing. Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială, Ovidiu Silaghi – fost deputat şi ministru, Col. Ovidiu Popa – IJJ, Cms. Şef Sorin Daniel Stan – IPJ Satu Mare, Cms. Şef Mircea Iuhas – Penitenciarul Satu Mare, Lt. Col. Aurel Ulici, Lt.-Col. Dumitru Mateş – ambii de la ISU Satu Mare, Dr. Nicolae Dumuţa – DSVSA, Dr. Mihai Macrina – DSP, Lt.-Col. Gheorghe Balazs – CMS, Col. Cristian Soponar – DSI, Cms. Şef Dan Burzo – STPF.

Cuvântul de învăţătură

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioşilor, în cuvântul de învăţătură, despre încheierea sărbătorilor creştine de iarnă, care încep cu Naşterea Domnului sau Crăciunul şi se  termină cu Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, în 7 ianuarie. Apoi s-a oprit asupra vieţii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la învăţăturile duhovniceşti care ni le-a lăsat, la rolul său de înaintemergător al Domnului.

     „Sfântul Ioan Botezătorul este modelul pentru monahismul creştin, este model de ascet, este model de mărturisitor al lui Hristos, care ni L-a arătat ca fiind Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Avem o mare bucurie şi o împlinire pe măsură că există această vatră monahală care s-a înfiinţat în 1991, prin punerea pietrei de temelie de către Înaltpreasfinţitul Justinian şi a evoluat în diferite etape foarte frumos, ceea ce însemnează că a fost dorită de Dumnezeu şi cerută de Sfântul Ioan Botezătorul. De altfel, aş vrea să fac o legătură: cea mai străveche mănăstire pe pământ românesc cunoscută în istorie a fost Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Morisena, din Banat, care a fost datată 1002. Deci, la începutul mileniului. Aproape după 1000 de ani, s-a mai înfiinţat o mănăstire, tot în vestul ţării, la Scărişoara Nouă, ceea ce înseamnă că Sfântul Ioan Botezătorul ne ocroteşte şi este mult iubit de poporul român cel drept credincios, care Îl urmează întru toate pe Hristos şi Îl cinsteşte şi-L iubeşte aşa cum Sfântul Ioan Botezătorul a făcut. Ne-am bucurat să slujim împreună cu Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul la ctitoria de suflet a Preasfinţiei Sale, în prezenţa autorităţilor judeţene şi locale şi atât de multor credincioşi şi încheind în acest fel sfintele noastre sărbători creştine de iarnă, aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra Bisericii Sale şi asupra poporului drept credincios”, a afirmat în încheiere Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Mănăstirea Scărişoara Nouă este cea mai vestică mănăstire din România, aflată la doar 4 km de graniţa cu Ungaria, în zona Carei.

Cuvinte de mulţumire a adus Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul Chiriarhului locului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi credincioşilor prezenţi şi slujitorilor mănăstirii.

    „Dăm slavă Bunului Dumnezeu că astăzi ne-a adunat Arhiereul vieţuirii noastre Iisus Hristos în sobor la Sfânta Mănăstire care îşi serbează hramul de iarnă „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” aici la Sfânta Mănăstire Scărişoara Nouă. Ne-am adunat în sobor 25 de preoţi şi 10 diaconi sub protia Întâistătătorului Eparhiei noastre, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate. Este prima Sfântă Liturghie Arhierească pe care am săvârşit-o aici împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin de la primirea Darului Sfânt al Arhieriei, la Sfânta Mănăstire Scărişoara Nouă după hirotonia întru Arhiereu.

Ridicări în rang de slujire

Ieromonahul Visarion Beuka şi ierodiaconii Gherasim Nap şi Nectarie Handrău, toţi trei vieţuitori la această mănăstire, au fost  hirotesiţi cu ocazia hramului mănăstirii.

„Acordând înaltul rang bisericesc, arătăm față de Protosinghelul Visarion Beuka părintească purtare de grijă, apreciere și prețuire pentru viața și activitate­a pe care preacuvioșia sa le-a pus în slujba Mănăstirii «Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul» Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei”, scrie în actul de acordare a rangului de protosinghel.

Cu aceleaşi cuvinte au fost apreciaţi şi cei doi ierodiaconi prin care li s-a acordat rangul de Arhidiacon: Părintele Arhidiacon Gherasim Nap şi Părintele Arhidiacon Nectarie Handrău.

Icoane pentru cei doi Arhierei

Câte o icoană cu Botezul Domnului au primit în dar Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, la încheierea Sfintei Liturghii. Icoanele sunt pictate de Gavril Vlad Solomon şi vor face parte din patrimoniul sacru al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...