Hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare

de | aug. 6, 2019

Marele praznic al Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorit în mod deosebit de credincioșii din județul Bistrița-Năsăud, care au participat în număr mare la hramul Mănăstirii de la Ilva Mare. Încă de luni seara, o parte dintre credincioşi s-au adunat la mănăstire, participând la slujba Privegherii.

Marți dimineața, 6 august 2019, în mijlocul obștii monahale a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat Sfânta Liturghie în pridvorul așezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Slujba a început la ora 10:00, iar din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, duhovnicul mănăstirii, protos. Daniil Ureche, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Fără luptă nu-i cunună”.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Alb Cosmin Vasile pe seama Parohiei Țăgșoru, Protopopiatul Beclean.

La final, a fost săvârșită slujba parastasului de obște.

De asemenea, părintele duhovnic Daniil Ureche i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența în mijlocul obştii mănăstirii şi a sutelor de credincioşilor, veniți în număr mare.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, iar Marius Palage, interpret de muzică populară și fiu duvovnicesc al mănăstirii, a cântat mai multe pricesne închinate Maicii Domnului.

Mai multe fotografii AICI 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...