Hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” Rebra-Parva, prăznuit în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | iun. 29, 2023

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, joi, 29 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia hramului așezământului monahal.

La Altarul de vară al mănăstirii, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și centrale, precum și a mii de credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu, starețul mănăstirii – protosinghelul Chiril Zăgrean, protosinghelul Natanael Zanfirache – slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, stareți și duhovnici de la mănăstirile din Eparhia Clujului, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Cine este Domnul pentru noi?”, pornind de la întrebarea Sfântului Apostol Pavel adresată Mântuitorului Hristos.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul de călugări al mănăstirii.

La finalul slujbei, părintele stareț Chiril Zăgrean a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la hramul mănăstirii. În semn de prețuire și recunoștință, Preasfinției Sale i-a dăruit o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Pentru implicarea activă în viața Bisericii și în proiectul social al mănăstirii – construirea Așezământului social pentru copii orfani de la Dorolea, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a acordat doamnei deputat Diana Morar „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Domnul Ilie Baba a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, domnul Savu Zăgrean a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, domnul Iustin Stejerean a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar domnul Vasile Nechiti a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit și alți binefăcători.

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului, situată între localitățiile Rebra și Parva, a fost întemeiată în anul 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe locul unei vechi mănăstiri (secolul XVI) care a fost desființată prin decret imperial, în anul 1782.

În anul 1994 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, lăcaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în anul 2009.

De asemenea, mănăstirea are și un paraclis, cu hramul „Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul”, care a fost construit între anii 2017-2019, în interiorul clădirii cu utilități multiple. Pe parcursul anului 2019 a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros. Clădirea mai adăpostește muzeul mănăstirii, unde sunt expuse icoane și cărți vechi din patrimoniul așezământului. Paraclisul a fost sfințit la data de 5 decembrie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

La mănăstire viețuiesc zece monahi, stareț fiind protosinghelul Chiril Zăgrean.

Grija pentru copii orfani

În prezent, Mănăstirea de la Rebra-Parva se ocupă de construirea Așezământului social pentru copii orfani de la Dorolea, pus sub ocrotirea Sfântului Siluan Athonitul. Lucrările de construcție au început în vara anului 2020, pe un teren de 2,5  hectare, donat de familia Dedean Ioan, împreună cu fiii Bogdan şi Alin Ionuț.

Așezământul va găzdui 50 de copii orfani și va fi compus din opt clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe. La data de 24 septembrie 2020, cu prilejul primului hram, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul”, și a binecuvântat locul unde va fi construit viitorul așezământ social. În prezent, biserica și clădirea administrativă au fost construite, lucrându-se la următoarele clădiri.

Cu prilejul hramului, la data de 24 septembrie 2022, Mitropolitul Andrei a binecuvântat lucrările de construcție efectuate până în prezent la biserica așezământului social și a sfințit antimisul pe care l-a dăruit lăcașului de rugăciune. După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la clădirea administrativă din cadrul centrului și a sfințit cele patru clopote din turnul-clopotniță.

Potrivit părintelui stareț Chiril Zăgrean, centrul social va fi administrat de Mănăstirea Rebra-Parva, iar finanțarea se va face exclusiv din fondurile mănăstirii și din donații.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...