Hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” Rebra-Parva

de | iun. 29, 2021

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, marți, 29 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Rebra-Parva, din Țara Năsăudului, cu ocazia hramului așezământului monahal.

De la ora 10:00, la altarul de vară al mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, pr.conf. univ. dr. Ioan Bizău și pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa, cadre universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, starețul mănăstirii, protosinghelul Chiril Zăgrean, protosinghelul Natanael Zanfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, stareți și duhovnici de la mănăstirile din Eparhia Clujului, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Clujului a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Atitudine optimistă în fața marii treceri”, dându-i exemplu pe cei doi mari corifei pomeniți, Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul de călugări al mănăstirii.

La finalul slujbei, părintele stareț Chiril Zăgrean a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la hramul mănăstirii. De asemenea, ÎPS Părinte Andrei le-a dăruit cărți de rugăciune tuturor copiilor și tinerilor prezenți.

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului, situată între localitățiile Rebra și Parva, a fost întemeiată în anul 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe locul unei vechi mănăstiri (secolul XVI) care a fost desființată prin decret imperial, în anul 1782.

În anul 1994 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, lăcaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în anul 2009.

De asemenea, mănăstirea are și un paraclis, cu hramul „Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul”, care a fost construit între anii 2017-2019, în interiorul clădirii cu utilități multiple. Pe parcursul anului 2019 a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros. Clădirea mai adăpostește muzeul mănăstirii, unde sunt expuse icoane și cărți vechi din patrimoniul așezământului. Paraclisul a fost sfințit la data de 5 decembrie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

La mănăstire viețuiesc zece monahi, în frunte cu starețul Chiril Zăgrean.

În prezent, Mănăstirea de la Rebra-Parva se ocupă de construirea Așezământului social pentru copii de la Dorolea, pus sub ocrotirea Sfântului Siluan Athonitul, care va găzdui 50 de copii orfani.

Potrivit părintelui stareț Chiril Zăgrean, finanțarea centrului social se va face exclusiv din fondurile mănăstirii și din donații.

Lucrările de construcție au început în vara anului 2020, pe un teren de 2,5  hectare, donat de familia Dedean Ioan, împreună cu fiii Bogdan şi Alin Ionuț.

Așezământul va fi compus din opt clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe. În prezent, prima clădire a fost ridicată la primul nivel, iar la biserică a fost turnată fundaţia, piatra de temelie fiind pusă la data de 24 septembrie 2020, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

 

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Berinţa

Târnosirea bisericii din Berinţa

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 3 iulie 2016, slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Berinţa, Protopopiatul Lăpuş, în fruntea unui sobor de 25 de preoţi şi diaconi și a protopopului de Lăpuş, pr....

Resfințire de biserică în localitatea Lompirt

Resfințire de biserică în localitatea Lompirt

În duminica a doua după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Lompirt, filie a Parohiei Moiad, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările de înnoire efectuate la...

Duminica Sfinților Români, la Catedrala Mitropolitană a Clujului

Duminica Sfinților Români, la Catedrala Mitropolitană a Clujului

În Duminica Sfinților Români, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului si Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Sute de clujeni au fost prezenți, ascultând cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinției Sale, care a făcut...

Cea mai frumoasă lecție despre Mihai Eminescu

Cea mai frumoasă lecție despre Mihai Eminescu

Comunitatea Parohiei Ortodoxe „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca a avut parte de o seară culturală cu totul specială, joi, 30 iunie 2016, cu ocazia conferinței cu tema „Recitindu-l pe Eminescu” susținută de prodecanul Facultății de Litere din cadrul Universității...