Hramul Mănăstirii „Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon” din localitatea clujeană Dâncu

de | iul. 28, 2017 | Actualitatea religioasă

Noi trebuie să ne cinstim părinții din dragoste. Din dragoste față de Dumnezeu și față de ei înșiși. Pe părinți nu îi alegem noi, îi alege Dumnezeu. Așadar, cu atât mai mult trebuie să luăm seama la împlinirea acestei porunci. Acesta a fost mesajul pe care Arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, l-a adresat credincioșilor prezenți la Hramul Mănăstirii din localitatea clujeană Dâncu.

În calendarele ortodoxe a fost pomenit joi, 27 iulie 2017, Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon, unul dintre Sfinții Doctori fără de arginți. Odată cu înființarea așezământului monahal de la Dâncu, din binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, Sfântul Pantelimon a fost ales ocrotitor al așezământului monahal din localitatea Dâncu, comuna Aghireșu, județul Cluj.

Arhim. Dumitru Cobzaru: „Cinstirea părinților presupune mai multe virtuți: ascultarea, smerenia și iubirea.”

Din încredințarea ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, a oficiat aici Sfânta Liturghie având alături un sobor de preoți, fii ai satului și invitați din satele învecinate.

Slujba a fost oficiată pe altarul de vară al bisericii, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți ai Facultății de Teologie din Cluj-Napoca.

Preacuviosul Părinte le-a vorbit creștinilor despre iubirea și cinstirea părinților, una dintre cele zece porunci: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție.”

Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon a împlinit această poruncă din fire. La începuturi a fost păgân, devenit creștin abia la maturitate. A încercat încă din copilăria lui să împlinească această poruncă a firii. Este normal și firesc să ne cinstim părinții. Între el (Sf. Pantelimon) și mama lui a fost o legătură specială. Cu atât mai specială cu cât mama știa că zilele ei sunt numărate și că îl va lăsa orfan. A încercat cât a putut ea să îi lase moștenire, dar cel mai important lucru care s-a străduit să i-l sădească în suflet a fost credința, credința creștină, pentru că ea era creștină, chiar dacă soțul ei era păgân iar pe copil nu l-au botezat. Ultimele ei sfaturi, înaintea morții, au fost să îl cunoască pe Dumnezeu, să mărturisească credința ortodoxă și să se boteze ca să își mântuiască sufletul. Pe aceste cuvinte, Sf. Pantelimon și le va aduce aminte la maturitate după ce va fi catehizat și va primi botezul creștin.

Tatăl lui și-a dorit să devină medic, și el ascultător fiind, a făcut școală la cei mai învățați profesori ai vremii și a devenit și el un ilustru medic încât chiar împăratul și l-a dorit ca medic al său personal. A ascultat de tatăl lui, și prin legea firii, dar mai ales pentru că mama lui, creștină fiind l-a învățat că trebuie să își asculte tatăl, chiar păgân fiind.

La final, Arhim. Dumitru Cobazru a transmis tuturor mesajul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, iar părintele ierom. Cleopa, starețul Mănăstirii „Sfântul Pantelimon”, a adresat calde mulțumiri atât lui Dumnezeu și Ierarhului pentru purtarea de grijă față de micuța cominutate din Dâncu dar și exarhului mănăstirilor, preoților și tuturor celor prezenți.

 

Mănăstirea din localitatea Dâncu a fost înființată în anul 2014. Momentan slujbele se oficiază în bisericuța de lemn a parohiei, ce datează din anul 1750.

Ultimele articole

Campania „Încalță un copil de toamnă”, la a treia ediție

Campania „Încalță un copil de toamnă”, la a treia ediție

Unul din trei copii din România este expus riscului de sărăcie, iar țara noastră are cei mai  mulți copii nevoiași, din Europa, arată datele celui mai recent Eurostat. Pentru aceste mici suflete sărace ale României, de trei ani consecutiv, există Campania „Încalță un...

Viața părintelui Arsenie Boca

Viața părintelui Arsenie Boca

La data de 28 noiembrie 1989, a trecut la cele veșnice vrednicul de pomenire părinte Arsenie Boca, care este înmormântat la Mănăstirea Prislop. Așadar, anul acesta se împlinesc 32 de ani de la mutarea sa la cereștile lăcașuri. „Învățați cele patru evanghelii pe...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit joi, 4 noiembrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, și a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în prezența...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Cluj I

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Cluj I

Clericii din Protopopiatul Ortodox Cluj I s-au reunit marți, 2 noiembrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Sfânta Troiță” din Feleac și a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în prezența...