Hramul Mănăstirii „Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon” din localitatea clujeană Dâncu

de | iul. 28, 2017

Noi trebuie să ne cinstim părinții din dragoste. Din dragoste față de Dumnezeu și față de ei înșiși. Pe părinți nu îi alegem noi, îi alege Dumnezeu. Așadar, cu atât mai mult trebuie să luăm seama la împlinirea acestei porunci. Acesta a fost mesajul pe care Arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, l-a adresat credincioșilor prezenți la Hramul Mănăstirii din localitatea clujeană Dâncu.

În calendarele ortodoxe a fost pomenit joi, 27 iulie 2017, Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon, unul dintre Sfinții Doctori fără de arginți. Odată cu înființarea așezământului monahal de la Dâncu, din binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, Sfântul Pantelimon a fost ales ocrotitor al așezământului monahal din localitatea Dâncu, comuna Aghireșu, județul Cluj.

Arhim. Dumitru Cobzaru: „Cinstirea părinților presupune mai multe virtuți: ascultarea, smerenia și iubirea.”

Din încredințarea ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, a oficiat aici Sfânta Liturghie având alături un sobor de preoți, fii ai satului și invitați din satele învecinate.

Slujba a fost oficiată pe altarul de vară al bisericii, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți ai Facultății de Teologie din Cluj-Napoca.

Preacuviosul Părinte le-a vorbit creștinilor despre iubirea și cinstirea părinților, una dintre cele zece porunci: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție.”

Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon a împlinit această poruncă din fire. La începuturi a fost păgân, devenit creștin abia la maturitate. A încercat încă din copilăria lui să împlinească această poruncă a firii. Este normal și firesc să ne cinstim părinții. Între el (Sf. Pantelimon) și mama lui a fost o legătură specială. Cu atât mai specială cu cât mama știa că zilele ei sunt numărate și că îl va lăsa orfan. A încercat cât a putut ea să îi lase moștenire, dar cel mai important lucru care s-a străduit să i-l sădească în suflet a fost credința, credința creștină, pentru că ea era creștină, chiar dacă soțul ei era păgân iar pe copil nu l-au botezat. Ultimele ei sfaturi, înaintea morții, au fost să îl cunoască pe Dumnezeu, să mărturisească credința ortodoxă și să se boteze ca să își mântuiască sufletul. Pe aceste cuvinte, Sf. Pantelimon și le va aduce aminte la maturitate după ce va fi catehizat și va primi botezul creștin.

Tatăl lui și-a dorit să devină medic, și el ascultător fiind, a făcut școală la cei mai învățați profesori ai vremii și a devenit și el un ilustru medic încât chiar împăratul și l-a dorit ca medic al său personal. A ascultat de tatăl lui, și prin legea firii, dar mai ales pentru că mama lui, creștină fiind l-a învățat că trebuie să își asculte tatăl, chiar păgân fiind.

La final, Arhim. Dumitru Cobazru a transmis tuturor mesajul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, iar părintele ierom. Cleopa, starețul Mănăstirii „Sfântul Pantelimon”, a adresat calde mulțumiri atât lui Dumnezeu și Ierarhului pentru purtarea de grijă față de micuța cominutate din Dâncu dar și exarhului mănăstirilor, preoților și tuturor celor prezenți.

 

Mănăstirea din localitatea Dâncu a fost înființată în anul 2014. Momentan slujbele se oficiază în bisericuța de lemn a parohiei, ce datează din anul 1750.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, a primit marţi, 20 decembrie 2016, cete de colindători din întreaga Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia...

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Luni, 19 decembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat la Centrul Eparhial, unde a primit cetele de colindători sosiţi cu cele mai frumoase colinde şi urări pentru cel ce va primi în mâinile sale, a treia zi de...

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a slujit Sfânta Liturghie în parohia Galații Bistriței.  Prezent în localitate pentru a binecuvânta ultimele lucrări de reabilitare făcute la biserică,...

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Duminică, 18 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

În ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, sâmbătă, 17 decembrie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și-a cinstit ocrotitorul spiriritual, informează Basilica, Agenţia de Presă a Patriarhiei Române. Cu această ocazie,...

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Luni seara, după slujba sfântului Maslu, de la ora 20:00 în sala C4 a Cantinei Studenţilor din Campusul Haşdeu (lângă Biserica Studenţilor) tinerii din A.S.C.O.R. Cluj continuă întâlnirile de seamă cu oameni de cultură. De data aceasta îl vor avea invitat pe dl. Ion...