Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, a fost prăznuit la Mănăstirea Dâncu din comuna clujeană Aghireșu.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți avându-l în frunte pe Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu participarea credincioșilor din localitate, a fiilor duhovnicești ai mănăstirii și a fiilor satului.

În cuvântul de învățătură, PCuv. părinte Dumitru le-a prezentat celor prezenți câteva repere din viața Sfântului, evidențiind mai ales legătura dintre vindecarea trupurilor și tămăduirea sufletelor.

„Doctorul tratează, dar Dumnezeu vindecă!” Arhim. Dumitru Cobzaru

Sfântul Ermolae, sărbătorit în calendarele ortodoxe în data de 26 iulie, a avut o mare influență în viața tânărului doctor [Pantelimon], învățându-l cine este cu adevărat Iisus Hristos, arătându-i că nu e de ajuns să tămăduiască doar trupul. Acest părinte i-a desăvârșit cele două traiectorii: filosofia vieții și știința medicinii. L-a învățat că doctorul tratează, dar Dumnezeu vindecă. Trebuie să se înceapă cu sufletul și se continuă cu trupul, pentru că, de cele mai multe ori, sufletul este cauza pentru care noi ajungem la boli trupești.

În continuare, Părintele Dumitru i-a îndemnat pe credincioșii prezenți, mai ales pe tineri, să vadă în Sfântul Pantelimon un ideal, un exemplu demn de urmat.

Acest doctor este un exemplu bun nu numai pentru medici, dar pentru fiecare dintre noi în meseria pe care o avem, să învățăm că în orice facem nu are impact, nu are sens dacă nu este prezent, nu și Dumnezeu, în primul rând Dumnezeu.

La final, Arhim. Dumitru Cobazru a transmis tuturor mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, iar părintele ierom. Cleopa, starețul Mănăstirii „Sfântul Pantelimon”, a adresat mulțumiri și i-a îndemnat pe credincioșii prezenți, părinți și copii, să urmeze exemplul de credință al Sf. Pantelimon.

Mănăstirea din localitatea Dâncu a fost înființată în anul 2014. Momentan slujbele se oficiază în bisericuța de lemn, monument istoric, ce datează din anul 1750. Până în momentul de față s-a ridicat un ansamblu monahal ce va cuprinde și un paraclis închinat Sfântului Pantelimon.