Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie, prăznuit în prezența Episcopului-vicar Benedict

de | iun. 13, 2022

În a doua zi de Rusalii, luni, 13 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie, județul Cluj, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, în pridvorul bisericii mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul mănăstirii, ieromonahul Matei Motentan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credincioșilor prezenți despre importanța unității.

În biserică venim unii împreună cu ceilalți, în numele Domnului, și dacă venim în numele Domnului, El este prezent acolo, „că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20), a subliniat Preasfinția Sa.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de psalți.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a sute de pelerini și a oficialităților locale, iar la finalul slujbei, starețul așezământului monahal, ieromonahul Matei Motentan, a mulțumit ierarhului pentru prezență și tuturor celor implicați în organizarea hramului.

Scurt istoric

Așezământul monahal de la Soporu de Câmpie, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost înființat ca schit în anul 1992, piatra de temelie fiind pusă de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

În 1994 schitul s-a transformat în mănăstire, iar un an mai târziu a fost instalată noua obște, fiind formată din monahi de la Mănăstirea Nicula, în frunte cu arhimandritul Dumitru Cobzaru. Lui i-a urmat protosinghelul Irineu Paneș, în timpul căruia, în 2002, biserica mănăstirii a fost sfințită. Biserica este pictată în tehnica frescă, iar icoanele de pe catapeteasmă aparțin pictorului Sorin Cristian Protopopescu. De asemenea, lăcașul de cult adăpostește o Evanghelie unicat, având copertă pictată pe lemn și împodobită cu foiță de aur.

În prezent, starețul mănăstirii de călugări este ieromonahul Matei Motentan.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire Arhierească la Parohia Sânmihaiu Almașului

Slujire Arhierească la Parohia Sânmihaiu Almașului

În ultima duminică dinaintea începerii postului cel mare, cunoscută ca Duminica izgonirii lui Adam din rai, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sânmihaiu Almașului. Prilejul acestei vizite pastorale a fost dat de instalarea...

Liturghie Arhierească în biserica din Tăuţii de Sus

Liturghie Arhierească în biserica din Tăuţii de Sus

Sfânta Liturghie Arhierească de azi, duminică, 13 martie, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi a lăsatului sec de brânză, a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în biserica cu hramul...

Episcopia Sălajului premiată la „Gala culturii sălăjene”

Episcopia Sălajului premiată la „Gala culturii sălăjene”

Vineri, 11 martie 2016, în municipiul Zalău a avut loc cea de-a șasea ediție a „Galei culturii sălăjene”. Organizatorul acestui eveniment a fost Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, în frunte cu directorul acestei instituții, Doamna Doina...