Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

de | iun. 17, 2019 | Actualitatea religioasă

În a doua zi de Rusalii, de praznicul Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Cljului, a liturghisit la așezământul monahal din localitatea Soporu de Câmpie, cu ocazia hramului.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit cuvântul de învățătură, pe care l-a intitulat, pornind de la scrierea Părintelui Dumitru Stăniloae, „Sfânta Treime este structura supremei iubiri”.

„Câtă lipsă de iubire este în lumea în care trăim noi, câtă vrajbă, câtă neînțelegere, la toate nivelurile! Și atunci, de la Preasfânta Treime, care este structura supremei iubiri, învățăm și noi să ne iubim unul pe altul. Lucrul acesta îl învățăm noi de la hram (hramul Mănăstirii „Sfânta Treime”, Soporu de Câmpie): Tatăl îl iubește pe Fiul, Fiul îl iubește pe Tatăl în Duhul Sfânt și toți trei una sunt. Acest lucru al trebui să-l învățăm, că noi toți, creștinii, una suntem.”

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Benedict Both, pe seama capelei „Sfânta Filofteia” a Spitalului Pediatrie III din Cluj-Napoca.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Armonia” din Turda, dirijat de pr. Sebastian Zăhan.

La final,  Părintele Mitropolit Andrei a hirotesit întru protosinghel pe ierom. Sebastian Filimon, viețuitor al mănăstirii,  ca o încununare și recunoștință pentru dăruirea și misiunea pe care o desfășoară, pe peste 23 de ani, în mănăstire.

Mănăstirea de la Soporu de Câmpie, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost înființată în anul 1992. Obștea monahală este formată din trei viețuitori, aflați sub povățuirea duhovnicească a starețulului protos. Irineu Paneș.

Ultimele articole

08 septembrie – Nașterea Maicii Domnului

08 septembrie – Nașterea Maicii Domnului

Ca și Sărbătoarea Adormirii, la origine a fost și ea aniversarea anuală a târnosirii unei biserici din Ierusalim închinate Sfintei Fecioare, zidite între 430-480, pe locul unde, după tradiție, fusese casa părinților Sfintei Fecioare. De-a lungul timpului avem mai...

Nașterea Maicii Domnului: Începutul plinirii vremii

Nașterea Maicii Domnului: Începutul plinirii vremii

La nașterea sa, vă invităm să o cinstim pe Maica Domnului prin cuvintele profunde și delicate ale Maicii Teodosia, care descriu venirea sa pe lume și primii săi ani de viață. Monahia Teodosia Lațcu a scris Viața Maicii Domnului, în lumina Sfintei Scripturi și plecând...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Turda

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Turda

La Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, marți, 31 mai 2022, a avut loc conferința semestrială de primăvară a preoților din Protopopiatul Ortodox Turda. Întâlnirea a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată în biserica așezământului monahal, în prezența...

Sfințirea capelei mortuare din Cămărașu

Sfințirea capelei mortuare din Cămărașu

Comunitatea ortodoxă din Cămărașu, Protopopiatul Cluj I, a fost binecuvântată sâmbătă, 28 mai 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de la ora...