Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

de | iun. 17, 2019 | Actualitatea religioasă

În a doua zi de Rusalii, de praznicul Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Cljului, a liturghisit la așezământul monahal din localitatea Soporu de Câmpie, cu ocazia hramului.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit cuvântul de învățătură, pe care l-a intitulat, pornind de la scrierea Părintelui Dumitru Stăniloae, „Sfânta Treime este structura supremei iubiri”.

„Câtă lipsă de iubire este în lumea în care trăim noi, câtă vrajbă, câtă neînțelegere, la toate nivelurile! Și atunci, de la Preasfânta Treime, care este structura supremei iubiri, învățăm și noi să ne iubim unul pe altul. Lucrul acesta îl învățăm noi de la hram (hramul Mănăstirii „Sfânta Treime”, Soporu de Câmpie): Tatăl îl iubește pe Fiul, Fiul îl iubește pe Tatăl în Duhul Sfânt și toți trei una sunt. Acest lucru al trebui să-l învățăm, că noi toți, creștinii, una suntem.”

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Benedict Both, pe seama capelei „Sfânta Filofteia” a Spitalului Pediatrie III din Cluj-Napoca.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Armonia” din Turda, dirijat de pr. Sebastian Zăhan.

La final,  Părintele Mitropolit Andrei a hirotesit întru protosinghel pe ierom. Sebastian Filimon, viețuitor al mănăstirii,  ca o încununare și recunoștință pentru dăruirea și misiunea pe care o desfășoară, pe peste 23 de ani, în mănăstire.

Mănăstirea de la Soporu de Câmpie, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost înființată în anul 1992. Obștea monahală este formată din trei viețuitori, aflați sub povățuirea duhovnicească a starețulului protos. Irineu Paneș.

Moment de sărbătoare în Episcopia Sălajului

Moment de sărbătoare în Episcopia Sălajului

La prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost zi de dublă sărbătoare în Episcopia Sălajului. În toate bisericile din Eparhie s-a săvârșit Sfânta Liturghie întru cinstirea celui care a adus pentru prima oară pe pământul țării noastre Evanghelia...

Concertul de binefacere „Speranță de Crăciun”

Concertul de binefacere „Speranță de Crăciun”

Asociația Christiana Cluj, prin complexul de servicii în adicții „Sfântul Dimitrie Basarabov”, îi invită pe clujeni la concertul de binefacere „Speranță de Crăciun”. Spectacolul va avea loc pe 4 decembrie, de la ora 18:00, în sala mare a Primăriei Cluj-Napoca, în...