Sâmbătă, 9 mai 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pădureni, județul Cluj, cu prilejul prăznuirii ocrotitorului așezământului monahal, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, pomenit la data de 8 mai, în cinstea minunii de la mormântul său din Efes.
De la ora 10:00, la Altarul de vară al așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus, duhovnicul Mănăstirii Mihai Vodă – arhimandritul Ilie Hanuschi, duhovnicul Mănăstirii Pădureni – protosinghelul Vladimir Marc, secretarul Protopopiatului Gherla – preotul Horea Niculae Baciu, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, pornind de la îndemnul Mântuitorului din Evanghelia după Ioan: «Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți, și roada voastră să rămână» (Ioan 15, 16), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre credința însoțită de roade.
Ierarhul a subliniat că adevărata mărturisire a lui Hristos se vede în faptele bune și în grija de a-i aduce la biserică, în număr cât mai mare, pe copii și pe tineri.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi clujeni. La chinonic, un grup de tineri și credincioase din Pădureni și din satele învecinate au interpretat pricesne.
La finalul slujbei, duhovnicul așezământului monahal, protosinghelul Vladimir Marc, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în rectitorirea așezământului monahal.
La hram au participat oficialități locale și numeroși credincioși. Tuturor copiilor și tinerilor prezenți, Mitropolitul Andrei le-a oferit cărți duhovnicești.
Scurt istoric
Mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul clujean Pădureni, comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, a fost reactivată la data de 1 ianuarie 2014, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, pe locul unei vechi vetre monahale care a funcționat în jurul anului 1770.
Obștea mănăstirii este formată din 5 viețuitoare, stareță fiind stavrofora Nectaria Pușcaș, iar duhovnic protosinghelul Vladimir Marc.
Mănăstirea se află în proces de rectitorire, lucrându-se la ansamblul monahal. Până la edificarea bisericii de zid, slujbele sunt oficiate într-o bisericuță reconstruită în anul 1967, prin eforturile credincioșilor locali, care a rămas nefolosită până la reînființarea mănăstirii.
În prezent, este finalizată parțial casa monahală, care cuprinde stăreția, trapeza, chiliile și alte încăperi administrative, lucrându-se la edificarea noii biserici.
La data de 30 iulie 2025, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a așezământului monahal și a sfințit locul unde va fi edificat viitorul lăcaș de cult, cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”. Biserica, proiectată de arhitectul Călin Chifăr, va fi construită în stil bizantin, în formă de cruce greacă înscrisă. Lucrările de construcție au fost demarate în toamna anului 2025, până în prezent fiind turnată placa peste fundație.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, ocrotitorul mănăstirii, este prăznuit de trei ori pe an. În ziua de 8 mai, în cinstea minunii de la mormântul său din Efes — unde, potrivit tradiției, izvorăște o pulbere sfântă, numită de localnici „mană”, cunoscută pentru proprietățile sale tămăduitoare; la 30 iunie, de Soborul Sfinților 12 Apostoli; și la 26 septembrie, ziua când a trecut la cele veșnice.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului






