Hramul Mănăstirii „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din Pădureni

de | mai 8, 2023

La sărbătoarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, luni, 8 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pădureni, județul Cluj, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus, duhovnicul Mănăstirii Mihai Vodă – arhimandritul Ilie Hanuschi duhovnicul, Mănăstirii Pădureni – ieromonahul Vladimir Marc, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, pornind de la versetul scripturistic „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (I Ioan 4, 20), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre păcatul fățărniciei. De asemenea, ierarhul a vorbit și despre viața și activitatea Sfântului Ioan Teologul.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Vasile Rojneac, doctor în Istoria Bisericii Ortodoxe Române și arhivar al Arhiepiscopiei Clujului, pe seama Paraclisului Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi, absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

La Sfânta Liturghie au participat oficialități locale, numeroși credincioși și elevi de la Școala Gimnazială „Pavel Dan” din Tritenii de Jos – structura Pădureni. La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei le-a oferit cărți duhovnicești tuturor elevilor prezenți.

 

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul clujean Pădureni, comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, a fost reactivată în 1 ianuarie 2014, pe vatra unei vechi mănăstiri ce a funcționat în jurul anilor 1770. Biserica actuală a mănăstirii a fost reclădită de săteni, în anul 1967, dar a rămas nefolosită până la reînființarea așezământului.

Obștea așezământului monahal este formată din 5 viețuitoare, stareță fiind monahia Nectaria Pușcaș, iar duhovnic ieromonahul Vladimir Marc.

În prezent, se află în construcție un nou corp de chilii cu trapeză, urmând a se construi biserica mănăstirii și întreg ansamblul monahal.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este prăznuit de trei ori pe an, dar în ziua de 8 mai este sărbătorit în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său din Efes. Mormântul Sfântului Ioan Teologul izvorăște o pulbere sfântă care izbucnește afară în fiecare an, la această dată, iar localnicii o numesc „mană”. Această pulbere divină este cunoscută pentru darurile ei vindecătoare, atât pentru suflet, cât și pentru trup.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...