Hramul Manastirii „Sfantul Ilie” de la Nuseni

de | iul. 21, 2017

Mii de oameni s-au recules joi, 20 iulie 2017, la Mănăstirea Nușeni, de praznicul Sfântului Ilie Tesviteanul.

Tradiția de a-și îndrepta pașii spre acest asezământ monahal o păstrează oameni din toată țara, dar în special cei din zona Becleanului și  a văii Meleșului.

Ocrotitorul mănăstirii Nuseni, Sfântul Ilie a fost prăznuit astazi în mare sărbătoare, în prezența Mitropolitului Andrei și a numerosi preoți din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului.

Soborul  de aproape 50 de slujitori condus de Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie pe Altarul de vară al mănăstirii, dar nu înainte de a binecuvânta Sfânta Masă și întregul Altar din curtea asezamantului monahal.

În cuvantul de învățătură adresat miilor de pelerini, Înaltpreasfintitul Părinte Andrei a vorbit despre rugaciunea staruitoare si ravna Sfântului Ilie pe care acesta le avea din dragoste fața de Dumnezeu.

„Rugăciunea puternică a Sfântului Prooroc Ilie a fost eficientă. Şi dacă şi noi vom şti să facem rugăciuni puternice şi cu credinţă – şi rugăciunile noastre vor fi ascultate de Dumnezeu”, a subliniat Înaltpreasfintitul Părinte Andrei.

Pe parcursul Sfintei Liturghii Mitropolitul Clujului a oficiat si hirotonia monahului Antonie intru ierodiacon.

Sfântul Ilie, pomenit astazi in Biserica Ortodoxa este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.

Mănăstirea ”Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Nuşeni a fost înfiinţată în anul 1991.

Comunitatea așezământului monahal desfăşoară o ampla activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA