Hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Băișoara

de | iul. 20, 2022

În ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, miercuri, 20 iulie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea Băișoara, județul Cluj, cu ocazia hramului așezământului monahal.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, PS Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul mănăstirii, protosinghelul Iacob Rus, arhidiaconul Cristian Deneș, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură pe tema „Experiența puterii și experiența slăbiciunii”. Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre modul în care exemplul vieții Sfântului Ilie poate să ne ajute să ne întâlnim cu Dumnezeu.

 

La finalul slujbei, părintele stareț Iacob Rus a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la hramul mănăstirii.

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Băișoara, Protopopiatul Turda, a fost înființată în anul 1994 ca schit, iar după un an a primit statut de mănăstire. La început a fost ridicat un paraclis de lemn, iar mai apoi corpul de chilii și anexele gospodărești.

În anul 1997 s-a început ridicarea unei biserici de zid, în stil bizantin, după modelul bisericii Mănăstirii Sinaia. În prezent, lăcașul de cult se află în stadiu de finalizare a picturii, realizată în tehnica frescă. Biserica va fi sfințită anul acesta, la data de 18 septembrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

[AUDIO și FOTO]Provocările Ortodoxiei în Kenya

[AUDIO și FOTO]Provocările Ortodoxiei în Kenya

Credința ortodoxă a intrat în Kenya în anii 1930, iar Biserica de aici se confruntă cu câteva probleme majore, în special cu specificul cul­tu­ral african și cu sărăcia extre­mă a oamenilor. Despre istoria Ortodoxiei în această parte de lume și despre provocările la...

Târnosirea bisericii din Parohia Lazuri

Târnosirea bisericii din Parohia Lazuri

În duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei Lazuri au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de...

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 11 septembrie 2016, de la ora 9:00, slujba de sfinţire a bisericii din Parohia Poiana Botizei, Protopopiatul Lăpuş, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Slujba de târnosire,...

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

În data de 10 septembrie 2016 se împlinesc 76 de ani de la moartea martirică a părintelui protopop Aurel Munteanu, primul protopop de Huedin. Cu acest prilej marți, 13 septembrie, la Huedin se va oficia în faţa statuii protopopului martir slujba Parastasului, începând...

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece...