Hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Băișoara

de | iul. 20, 2020

Luni, 20 iulie 2020, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Băișoara, județul Cluj, cu ocazia hramului.

De la ora 10:00, la altarul de vară al mănăstirii,  Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, preotul lect. Liviu Vidican-Manci, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul Mănăstirii Băișoara, protosinghelul Iacob Rus, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar, diaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că „Sfântul Ilie este omul judecății pentru că este prietenul Adevărului”.

„Să ne aprindem și noi de râvnă pentru Domnul, așa cum a făcut-o Prorocul Ilie. Este nevoie de râvnă în această lume, când toți contestă lucrurile esențiale, cele care ne-au ținut până acum ca neam, ca popor. E nevoie să învățăm de la Sfântul Ilie și să alegem lucrurile cele mai bune în defavoarea celor mai slabe, să le alegem pe cele ale Împărăției în defavoarea celor ale lumii acesteia care pier și nu mai rămân.” 

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Ovidiu Joldeș, pe seama Parohiei Ciuleni, Protopopiatul Huedin. De asemenea, s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Băișoara, Protopopiatul Turda, a fost înființată în anul 1994 ca schit, iar după un an a primit statut de mănăstire.

Potrivit părintelui stareț Iacob Rus, la început a fost ridicat un paraclis de lemn, iar mai apoi corpul de chilii.

 În 1997 s-a început ridicarea unei biserici de zid, în stil bizantin, după modelul bisericii Mănăstirii Sinaia, care acum se află la stadiu de pictură.

Mai multe fotografii AICI  

Luni, 20 iulie 2020, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 20 iulie 2020

Foto credit: Benedict Both

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Marți, 20 decembrie 2016, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a IX-a. În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost...

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopulul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, marţi, 20 decembrie 2016, de la ora 15:00, în municipiul Sighetu Marmaţiei, la Concertul tradiţional de colinde „Crăciun în Maramureş”, desfăşurat în sala „Episcop Dr. Vasile Stan”...

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, a primit marţi, 20 decembrie 2016, cete de colindători din întreaga Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia...

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Luni, 19 decembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat la Centrul Eparhial, unde a primit cetele de colindători sosiţi cu cele mai frumoase colinde şi urări pentru cel ce va primi în mâinile sale, a treia zi de...

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a slujit Sfânta Liturghie în parohia Galații Bistriței.  Prezent în localitate pentru a binecuvânta ultimele lucrări de reabilitare făcute la biserică,...

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Duminică, 18 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...