Hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, sărbătorit în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | mart. 8, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica Ortodoxiei, 8 martie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost prezent la sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, situată pe Dealul Cărămidăriei, lângă cimitirul anonim, cu gropi comune, al deținuților politici din perioada comunistă.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a săvârșit, începând cu ora 10:00, Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, starețul Mănăstirii Memorialul Gherla, protosinghelul Grigorie Benea, precum și alți preoți invitați.

La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși, oficialități locale și foști deținuți politici, printre care Grigore Pepene, în vârstă de 95 de ani.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură.

 

De asemenea, preotul Paul Iulian Isip, protopopul de Gherla, a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2020.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar la chinonic, Corul de copii al Mănăstirii Memorial, coordonat de înv. Roxana Gădălean, a susținut un microrecital de pricesne și cântece religioase.

La final, a fost săvârșită o slujbă de parastas pentru toți cei care, în timpul regimului comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești.

Protosinghelul Grigorie Benea, starețul mănăstirii, a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici”. Totodată, a punctat câteva aspecte din viața și activitatea așezământului monahal.

Mănăstire închinată martirilor din perioada comunistă

Mănăstirea a fost înfiinţată în data de 1 octombrie 2017, până în prezent fiind amenajată o sală ce cuprinde un paraclis, un muzeu, câteva camere și o trapeză. Potrivit starețului așezământului monahal, protos. Grigorie Benea, urmează să se efectueze săpături pentru a degreva locul din punct de vedere arheologic, după care se va începe construcția propriu-zisă.

Pentru că anul 2017 a fost dedicat mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei din închisorile comuniste, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a inițiat la Gherla, unul din epicentrele suferinței din gulagul comunist românesc, construirea unui memorial pe Dealul Cărămidăriei (unde se află un cimitir anonim cu gropi comune în care au fost aruncați deținuții morți în penitenciarul din Gherla, în perioada comunistă), memorial în care jertfa și suferința lor să fie pusă în valoare. Printre cei închiși la Gherla se numără: psihologul Nicolae Mărgineanu, scriitorul Paul Goma, părintele Nicolae Steinhardt, părintele Gheorghe Calciu, poetul Vasile Voiculescu și alții.

Zilele Memorialului Gherla, 8-12 martie 2020

Sărbătoarea hramului a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de PS Benedict, duminică, 8 martie, în paraclisul mănăstirii, în ajunul pomenirii sfinților 40 de Mucenici din Sevastia și, totodată, a Zilei Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști.

De asemenea, duminică seara, la Escape Events din Gherla, de la ora 18:00, a avut loc un concert de muzică, intitulat „Lin din Pelin”, în interpretarea Corului de copii al Memorialului Gherla, a familiei Purja: Sergiu, Lenuța și Teodora Purja (tezaur uman viu), și a Corului Bărbătesc din Finteușu Mare. De asemenea, actorul Ioan Isaiu a recitat din poeziile celor care au fost închiși în perioada comunistă. Programul complet poate fi consultat aici

Apel pentru sprijinirea lucrărilor la Memorialul de la Gherla

 Pe harta Gulagului românesc, Gherla a fost unul din locurile în care s-a suferit cel mai mult și cel mai intens. Mii de oameni, unii dintre ei personalități marcante ale elitei interbelice românești, au umplut celulele și beciurile teribilei închisori, fapt ce a lăsat până azi o rană deschisă în inima ora­șului. Din păcate, tot acest tezaur inestimabil de suferință este practic nevalorificat și lăsat pradă uitării. Pentru a umple acest gol, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a avut inițiativa construirii unui memorial în cinstea celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică. În acest sens a fost constituită Asociația Memorialul Gherla și s-a înființat totodată Mănăstirea «Sfinții 40 de Mucenici», care să cuprindă Ansamblul Memorial. Construită pe Dealul Cărămidăriei din Gherla – cimitir anonim cu gropi comune, unde au fost aruncați cei ce au murit în penitenciar –, Mănăstirea Memorial va cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor comunismului, un spațiu expozițional dedicat celor ce au suferit în penitenciar, cât și o bibliotecă tematică și o sală de conferințe. Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect de recuperare a memoriei trecutului nostru recent și de cinstire a victimelor regimului ateu totalitar, avem nevoie de sprijinul tău! Fii ctitor al memoriei celor ce s-au jertfit pentru credința în Hristos și pentru demnitatea neamului românesc! Fii ctitor al Memorialului Gherla!, se arată pe site-ul oficial al Mănăstirii.

Puteți contribui la: Asociația Memorialul Gherla, Cont RON: RO34RNCB0108155220740001, Mănăstirea Sfinții 40 de mucenici – Memorialul Gherla, Cont RON: RO34RNCB0108156262520001, Strada Cărămizii nr. 2, 405300, Gherla.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica Ortodoxiei, 8 martie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 8 martie 2020

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Ultimele articole

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La...

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

  „Maica Domnului se bucură pentru noi toți și ne privește cu toată dragostea ei de Mamă. Din Icoana Făcătoare de Minuni de aici, de la Nicula, ea se uită la noi cu o tăcere înțelegătoare”. Miilor de credincioși prezenți în această seară la slujbele premergătoare...