Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

de | aug. 6, 2015 | Actualitatea religioasă

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de vară al mănăstirii, alături de Preasfinția Sa au slujit un sobor de peste 20 de preoţi şi diaconi. Credincioșii au fost prezent în număr mare la slujbă, dorind să fie părtași la bucuria obștii în ziua hramului. În cadrul Sfintei Liturgii, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit și o hirotonie de preot. Astfel, Preacuviosul Părinte ierodiacon Nectarie Turi a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Bobota.

Mănăstirea Voivodeni este așezată la marginea satului cu același nume, situat la granița județului Sălaj cu județul Cluj. Satul Voivodeni a fost atestat documentar în urmă cu aproape 700 de ani, odată cu atestarea documentară a satului pomenindu-se despre aşezarea unui eremit în hotarele acestui sat. Locul în care s-a nevoit acesta nu a fost uitat, el numindu-se Râmeţ. Aici, în Râmeţ, tradiţia locului spune că ar fi funcţionat un schit, iar după ce acesta s-a desfiinţat aici s-ar fi stabilit vatra satului.

Pornind de la aceste tradiţii locale, cosemnate în toponimia locurilor, s-a luat iniţiativa ridicării unei mănăstiri. Dorinţa de a reînvia o veche vatră monahală, rămasă în conştiinţa locuitorilor acestor meleaguri, a devenit realitate prin aprobarea acestui deziderat de către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului în 27 noiembrie 2000.

Lucrările efective au debutat în anul 2002, imediat după sfințirea pietrei de temelie la biserica schitului de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Astfel au fost ridicate corpul de chilii, bucătăria, trapeza, anexele gospodăreşti, un altar de varăprecum şi biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.

În prezent obştea sfintei mănăstiri numără 4 vieţuitori, stareţ al acestui aşezământ monahal fiind Preacuviosul Părinte Protosinghel Ghelasie Spătăcean.

 

Ultimele articole

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Poet, prozator și jurnalist român, a fost considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română. Acesta a fost Mihai Eminescu. S-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al 7-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o...

15 ianuarie – Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

15 ianuarie – Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

Sf. Cuv. Pavel Tebeul Sfântul Cuvios Pavel Tebeul s-a născut în Tebaida (Egipt). Părinții lui au fost creștini cu o situație materială bună. Pavel a fost crescut în frica lui Dumnezeu, primind și o educație profană aleasă. La vârsta de 15 ani a rămas orfan. În acel...

Răsai asupra mea, lumină lină | Mihai Eminescu

Răsai asupra mea, lumină lină | Mihai Eminescu

Răsai asupra mea... de Mihai Eminescu Răsai asupra mea, lumină lină, Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; O, maică sfântă, pururea fecioară, În noaptea gândurilor mele vină. Speranța mea tu n-o lăsa să moară Deși al meu e un noian de vină; Privirea ta de milă caldă,...

Evocarea poetului creștin Ioan Alexandru la 80 de ani de la naștere

Evocarea poetului creștin Ioan Alexandru la 80 de ani de la naștere

Poetul creștin Ioan Alexandru va fi evocat miercuri, 29 decembrie 2021, în Biserica „Sfânta Treime” din localitatea Topa Mica, județul Cluj, la împlinirea a 80 de ani de la nașterea sa. Evenimentul va avea loc de la ora 12:00 și va fi precedat de Slujba Parastasului...

O fotografie cât o istorie

O fotografie cât o istorie

Prin bunăvoinţa fotografului Ovidiu Guran, din Franţa, şi a lect. univ. dr. Rareş Beuran, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, publicăm în premieră această fotografie-document...