Hramul paraclisului de iarnă al Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

de | dec. 5, 2022

Miercuri, 30 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, cu prilejul hramului paraclisului de iarnă al așezământului monahal. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacuviosul Părinte stareț, Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului. De asemenea, la slujbă au participat numeroși credincioși, care vin aici în fiecare an, pentru a fi părtaşi la bucuria obştii mănăstirii.

La finalul slujbei, Preacuviosul Părinte stareț a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură pe care l-a pus la sufletele celor prezenți și i-a oferit un aranjament floral. De asemenea, în această zi, Preasfințitul Părinte Petroniu, cel dintâi Ierarh al Episcopiei Sălajului, și-a aniversat ziua de naștere.

Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, mănăstirea a luat ființă în anul 2004, în data de 13 iunie, când a fost sfințită și piatra de temelie a acestui așezământ monahal, de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. La început, lucrările au fost coordonate de Preacucernicul Părinte Ioan Pădurean de la Parohia Bobota, iar din anul 2008 au fost preluate de către Preacuviosul Părinte Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului Preacuviosul Părinte Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi. În anul 2013, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, a fost proclamată ridicarea Schitului Bobota la rang de mănăstire, iar Preacuviosul Părinte Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ al mănăstirii.

Biserica mănăstirii adăpostește și mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Aceste sfinte moaște au fost dăruite mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul unei vizite făcute la acest așezământ monahal. De asemenea, alături de racla cu sfintele moaște se află o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, veșmânt primit prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Între anii 2012-2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, acesta fiind sfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 30 noiembrie a anului 2016.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Binecuvântarea casei parohiale din localitatea sălăjeană Moiad

Binecuvântarea casei parohiale din localitatea sălăjeană Moiad

Duminică, 11 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Moiad, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi,...

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Treznea

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Treznea

Duminică, 21 martie 2021, credincioșii parohiei Treznea au îmbrăcat straie de sărbătoare. Bucuria a fost dată de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Petroniu care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Duminică, 28 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Hurez, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul  a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Duminică, 21 februarie 2021, în sala de ședințe de la demisolul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședinței Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta...