Hramul paraclisului episcopal din Baia Mare

de | nov. 21, 2019 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Joi, 21 noiembrie 2019,de  praznicul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, paraclisul episcopal al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului și-a sărbătorit hramul.  Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi arhidiaconi. La slujbă  a asistat Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de arhidiaconi, diaconi şi teologi din cadrul Centrului Eparhial, informează Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

Paraclisul Episcopal din Baia Mare a fost construit între anii 1994-2004 şi a fost târnosit în urmă cu 15 ani, în ziua praznicului „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Rusalii

În Duminica a 5-a după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 25 iulie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului...

Patriarhul României a împlinit 70 de ani

Patriarhul României a împlinit 70 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit joi, 22 iulie 2021, vârsta de 70 de ani.  Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și...

Episcopul Iustin: „Medicii au fost eroii fiecărei zile din acest an”

Episcopul Iustin: „Medicii au fost eroii fiecărei zile din acest an”

În duminica a 28-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, în semn...

Hram la Mănăstirea Rohia

Hram la Mănăstirea Rohia

Duminică, 6 decembrie 2020, a XXVII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a liturghisit, împreună cu Preasfinițitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, cu prilejul hramului de...