Hramul parohiei bistrițene Corvinești

de | oct. 16, 2017 | Activități parohiale

Parohia bistrițeană Corvinești a fost sâmbătă și duminică, 14 și 15 octombrie 2017, în sărbătoare. Biserica parohiei este ocrotită  de „Sfânta Cuvioasă Parascheva” , pomenită pe 14 octombrie ăn calendarul ortodox. Părintele paroh Vlad Murgoi a transmis pentru radio Renașterea că programul liturgic  dedicat sărbătoririi hramului a început  de sâmbătă seara cu slujba vecerniei, când Corala Osana, formată din preoți ai protopopiatelor Beclean și Bistrița, a susținut un concert de muzică religioasă și laică. În cadrul programului, părintele Adrian Cherhaț, inspector de religie în județul Bistrița-Năsăud,  a vorbit credincioșilor despre importanța orei de religie, dar și despre bucuria de a-L urma pe Hristos, asumându-ți orice osteneală sau suferință.

Duminică dimineața  a fost oficiată Sfânta Liturghie  în sobor, unde a slujit  părintele profesor Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca și părintele protopop de Beclean Doru Zinveliu, care „au adus multă bucurie duhovnicească credincioșilor”, a adăugat părintele Vlad Murgoi.

Ultimele articole

9 martie – Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

9 martie – Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

Aceşti patruzeci de Mucenici au trăit pe vremea crudului împărat Liciniu (308-324), toţi fiind din părţile Capadociei, şi toţi din aceeaşi ceată de ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie, iar conducătorul oştirii lor era Agricola, om păgân şi rău din...

Este important să avem această armă: rugăciunea nesofisticată, fără pretenții, fără sfințenie, prin care simți că nu mai ești singur | Mitropolitul Bartolomeu Anania

Este important să avem această armă: rugăciunea nesofisticată, fără pretenții, fără sfințenie, prin care simți că nu mai ești singur | Mitropolitul Bartolomeu Anania

Din experiența mea personală aș da următorul sfat: când te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu amețești. Să știți că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să amețești când ajungi sus. Pentru că în...

Cerc preoțesc în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni

Cerc preoțesc în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni

          În Duminica a 28-a dupa Rusalii, în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, a avut loc întrunirea Cercului Preoțesc de lângă Cetatea Ciceului.           În prezența unui numar semnificativ de credincioși din parohie s-a oficiat, de la ora 16.00,...

Recital de colinde, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin

Recital de colinde, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin

La sediul Protopopiatului Ortodox Huedin a avut loc marți, 11 decembrie 2018, de la ora 17:00, un recital extraordinar de colinde, susținut de artiștii lirici Sergiu Chirilă, Florin Sâmpelean și Marius Sâmpelean. În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea CD-ului...

Colindători clujeni, la Nisa-Franța

Colindători clujeni, la Nisa-Franța

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, familia părintelui Ciprian Taloş, preot slujitor la Parohia „Naşterea Domnului" Cluj Napoca, a efectuat un turneu de „Colinde şi cântece de acasă" în Franţa, pe Coasta de Azur (6 -10 Dec)....