Hramul parohiei bistrițene Corvinești

de | oct. 16, 2017 | Activități parohiale

Parohia bistrițeană Corvinești a fost sâmbătă și duminică, 14 și 15 octombrie 2017, în sărbătoare. Biserica parohiei este ocrotită  de „Sfânta Cuvioasă Parascheva” , pomenită pe 14 octombrie ăn calendarul ortodox. Părintele paroh Vlad Murgoi a transmis pentru radio Renașterea că programul liturgic  dedicat sărbătoririi hramului a început  de sâmbătă seara cu slujba vecerniei, când Corala Osana, formată din preoți ai protopopiatelor Beclean și Bistrița, a susținut un concert de muzică religioasă și laică. În cadrul programului, părintele Adrian Cherhaț, inspector de religie în județul Bistrița-Năsăud,  a vorbit credincioșilor despre importanța orei de religie, dar și despre bucuria de a-L urma pe Hristos, asumându-ți orice osteneală sau suferință.

Duminică dimineața  a fost oficiată Sfânta Liturghie  în sobor, unde a slujit  părintele profesor Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca și părintele protopop de Beclean Doru Zinveliu, care „au adus multă bucurie duhovnicească credincioșilor”, a adăugat părintele Vlad Murgoi.

Ultimele articole

Instalare de preot la Mănăstireni

Instalare de preot la Mănăstireni

Ziua de duminică, 14 ianuarie 2018, a fost prilej de mare bucurie pentru comunitățile ortodoxe din localitățile Mănăstireni și Bica, Protopopiatul Huedin. Credincioșii din aceste sate și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, pe părintele Sdrăbău Ionuț, care a ocupat...

Daruri pentru copiii de la Preventoriul Ilișua, în prag de Anul Nou

Daruri pentru copiii de la Preventoriul Ilișua, în prag de Anul Nou

În ajunul Anului Nou, un grup de tineri din parohia Ciceu-Giurgești, Protopopiatul Beclean, împreună cu preotul paroh Dan Iftimi și alte autorități locale, s-au implicat într-o acțiune caritabilă, destinată copiilor de Preventoriul din localitatea Ilișua, jud....