Hramul Parohiei bistrițene „Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin”

de | apr. 13, 2021 | Actualitatea religioasă

În după-amiaza zilei de marți, 13 aprilie 2021, în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, la demisolul bisericii parohiei „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” din Bistrița, cu prilejul hramului.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, directorul Centrului de Pelerinaje Renașterea, preotul Cristian Dumitru Moldovan, preotul paroh Marius Dan Cîrcu, precum și alți clerici invitați.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre viața și credința pilduitoare a Sfântului Pahomie de la Gledin.

 

Parohia „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” din Bistrița, înființată în urmă cu patru ani, este situată pe strada Zefirului, fiind păstorită de preotul paroh Marius Dan Cîrcu. Piatra de temelie a bisericii parohiale a fost pusă la data de 21 iunie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Lăcașul de cult este în fază de construcție, a fost ridicat până la cota 0, fiind turnată fundația și placa. În prezent, slujbele se oficiază la demisolul bisericii, care a fost binecuvântat la data de 3 noiembrie 2020.

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, s-a născut în satul Gledin, comuna Monor (județul Bistrița-Năsăud), în anul 1674. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Neamţ, apoi l-a cunoscut la Lavra Pecerska pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, căruia i-a devenit ucenic. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamţ, alegând ulterior sihăstria într-o pădure din munţi. A păstorit Episcopia Romanului. Întors la Lavra Pecerska, a murit în 14 aprilie 1724, după ce a îmbrăcat marea schimă. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la data de 14 aprilie 2007, la propunerea Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Mai multe fotografii AICI

 

Ultimele articole

Scopul omului este să devină asemănător cu Hristos

Scopul omului este să devină asemănător cu Hristos

Bătrânul Eusebiu spunea: „Raţiunea în ce priveşte scopul pentru care omul există, este să devină asemănător cu Hristos”. Şi va deveni aşa „când Îl va considera pe Hristos ca modelul absolut, când va trăi şi se va comporta conform cuvintelor şi poruncilor Sale”....

Tămâia în cultul ortodox

Tămâia în cultul ortodox

Fumul de tămâie este întotdeuna expresia unei teofanii, adică a unei arătări sau descoperiri a lui Dumnezeu. Aplicată la etica vieții creștine, înțelegem că toate acțiunile noastre sunt acte sinergetice sau împreună-lucrare. Viața aceasta nu trebuie parcursă de unul...

Tinerii ortodocși europeni pleacă de la Cluj cu amintiri de neuitat

Tinerii ortodocși europeni pleacă de la Cluj cu amintiri de neuitat

În ropote de aplauze s-a încheiat Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, găzduită zilele acestea de Cluj-Napoca. Festivitatea a avut loc în jurul orei 10, la Sala Sporturilor, în prezența celor peste  6 mii de tineri ortodocși din țară și din lume. Au...

REPORTAJ: Lumea satului, pentru tinerii europeni

REPORTAJ: Lumea satului, pentru tinerii europeni

Miile de tineri prezenți în aceste zile la Cluj-Napoca au posibilitatea de a se familiariza cu lumea satului românesc. Ei pot admira și cumpăra obiecte populare autentice din zona Clujului, dar și din țară. De asemenea, pot cunoaște meșteșugurile tradiționale, așa cum...