Hramul Parohiei bistrițene „Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin”

de | apr. 13, 2021 | Actualitatea religioasă

În după-amiaza zilei de marți, 13 aprilie 2021, în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, la demisolul bisericii parohiei „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” din Bistrița, cu prilejul hramului.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, directorul Centrului de Pelerinaje Renașterea, preotul Cristian Dumitru Moldovan, preotul paroh Marius Dan Cîrcu, precum și alți clerici invitați.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre viața și credința pilduitoare a Sfântului Pahomie de la Gledin.

 

Parohia „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” din Bistrița, înființată în urmă cu patru ani, este situată pe strada Zefirului, fiind păstorită de preotul paroh Marius Dan Cîrcu. Piatra de temelie a bisericii parohiale a fost pusă la data de 21 iunie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Lăcașul de cult este în fază de construcție, a fost ridicat până la cota 0, fiind turnată fundația și placa. În prezent, slujbele se oficiază la demisolul bisericii, care a fost binecuvântat la data de 3 noiembrie 2020.

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, s-a născut în satul Gledin, comuna Monor (județul Bistrița-Năsăud), în anul 1674. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Neamţ, apoi l-a cunoscut la Lavra Pecerska pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, căruia i-a devenit ucenic. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamţ, alegând ulterior sihăstria într-o pădure din munţi. A păstorit Episcopia Romanului. Întors la Lavra Pecerska, a murit în 14 aprilie 1724, după ce a îmbrăcat marea schimă. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la data de 14 aprilie 2007, la propunerea Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Mai multe fotografii AICI

 

Ultimele articole

Despre smerenia urbană

Despre smerenia urbană

Smerenia înseamnă să fii în inimă cu Predica de pe Munte și Cele Nouă Fericiri, dar să vezi că te-ai înzăpezit pe muntele Celor Zece Legi și nu poți căuta la Rugul Aprins al credinței. Smerenia înseamnă să vrei să ajungi pe Muntele Taborului, dar să te împotmolești pe...

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului și-a exprimat în cadrul deschiderii oficiale a Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj, îngrijorarea pentru continentul European, care a intrat în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și demografic. În opinia...

Tineri sirieni  și iordanieni, în vizită la Radio Renașterea

Tineri sirieni și iordanieni, în vizită la Radio Renașterea

Un grup de tineri din Siria și Iordania, majoritatea liceeni care studiază la școlile din România, au venit special la Cluj pentru a lua parte la Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa. De dimineață au trecut și pe la Radio Renașterea, unde au stat de...

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

Cu adevărat, Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj-Napoca este un tur de forțe. În primul rând, de forțe pozitive, de energie, de viață, pentru că asta înseamnă tinerețea, de care Arhiepiscopia Clujului și-a dorit să aibă grijă. „Tinerii sunt cei ce...