Hramul Parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris

de | mart. 28, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama), 28 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris.

Cu prilejul hramului bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul-adjunct al Seminarului, pr. prof. Andrei Mureșan, preotul paroh Ambrozie Boca,  preotul  Ilie Răduț-Taciu (Parohia „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca), secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, și administratorul Seminarului, arhidiaconul Daniel Frumos.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul  a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți pe tema „Sfântul Grigorie Palama și «liniștirea lumii»”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

La finalul slujbei, preotul paroh Ambrozie Boca a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.Totodată, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Praznicul Bunei Vestiri și un aranjament floral.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Buna Vestire”, situată pe strada Puieților, nr. 2, în cartierul clujean Iris, a fost înființată în anul 1929, iar actuala biserică parohială a fost edificată în perioada 1931-1934, având formă de navă.

De-a lungul timpului, între anii 1955-1966, lăcașul de cult a fost restaurat în totalitate şi a fost pictat, în tehnica tempera, de pictorul Ioan Găvrilă. Pictura interioară a fost refăcută între anii 2002 – 2004, de pictorul Damian Tuluc.

În prezent, comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Ambrozie Boca, alături de preotul coslujitor Andrei Mureșan, directorul-adjunct al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa și Alexandru Punei

Ultimele articole

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

În duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Fizeș, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate. În continuare a...

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un...