Hramul Parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris

de | mart. 28, 2021

În Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama), 28 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris.

Cu prilejul hramului bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul-adjunct al Seminarului, pr. prof. Andrei Mureșan, preotul paroh Ambrozie Boca,  preotul  Ilie Răduț-Taciu (Parohia „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca), secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, și administratorul Seminarului, arhidiaconul Daniel Frumos.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul  a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți pe tema „Sfântul Grigorie Palama și «liniștirea lumii»”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

La finalul slujbei, preotul paroh Ambrozie Boca a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.Totodată, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Praznicul Bunei Vestiri și un aranjament floral.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Buna Vestire”, situată pe strada Puieților, nr. 2, în cartierul clujean Iris, a fost înființată în anul 1929, iar actuala biserică parohială a fost edificată în perioada 1931-1934, având formă de navă.

De-a lungul timpului, între anii 1955-1966, lăcașul de cult a fost restaurat în totalitate şi a fost pictat, în tehnica tempera, de pictorul Ioan Găvrilă. Pictura interioară a fost refăcută între anii 2002 – 2004, de pictorul Damian Tuluc.

În prezent, comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Ambrozie Boca, alături de preotul coslujitor Andrei Mureșan, directorul-adjunct al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa și Alexandru Punei

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei Române, marcată în marile orașe din țară

Ziua Armatei Române, marcată în marile orașe din țară

Ziua Armatei Romane a fost sărbătorită marți, 25 octombrie 2016, în marile orașe din țară. Președintele Romaniei, Klaus Iohannis a luat parte la manifestările organizate la Carei, unde a fost întâmpinat la ora 11:00 pe platoul din fața Monumentului „Glorie Ostașului...

Ședința celor trei cercuri misionar-pastorale din Cluj-Napoca

Ședința celor trei cercuri misionar-pastorale din Cluj-Napoca

Cele trei cercuri misionar-pastorale din Cluj-Napoca s-au întâlnit în sedință comună marți, 25 octombrie 2016, la Biserica „Înălțarea Domnului” de pe B-dul Dorobanților pentru a pune la punct programul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Municipiu. Evenimentul ar urma...

Resfințirea bisericii din localitatea Sutor, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Sutor, Episcopia Sălajului

Duminica a XXIII-a după Rusalii a constituit pentru credincioșii filiei Sutor, Parohia Sâncraiu Almașului, Protopopiatul Zalău, un moment de aleasă bucurie, deoarece l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu ocazia acestui eveniment deosebit,...