Hramul Parohiei Chiuiești

de | sept. 10, 2018

Parohia Ortodoxă Chiuieşti, Protopopiatul Dej, a îmbrăcat sâmbătă, 8 septembrie 2018, haine de sărbătoare, cu ocazia hramului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor alcătuit din 8 preoți, avându-l ca protos pe părintele Iustinian Săvărășan, de la Parohia Bunești, Protopopiatul Gherla. În cuvântul de învățătură, Părintele Iustinian a vorbit despre Maica Domnului: nașterea din părinții Ioachim și Ana și rolul Sfintei Fecioare în istoria Mântuirii neamului omenesc. La Sfânta Liturghie au participat peste 600 de persoane, iar la momentul potrivit s-au împărtășit un număr foarte mare de copii. La final, părintele paroh Emanuel Albu a adresat mulțumiri tuturor celor prezenți. Cu ocazia hramului Parohiei Chiuiești au fost organizate trei seri duhovnicești, la care au participat și credincioși din Oastea Domnului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.