Hramul Parohiei clujene „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu”

de | iun. 11, 2021

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost prăznuit vineri, 11 iunie 2021, la Biserica cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Cluj-Napoca, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Cu ocazia celui de-al doilea hram, de la ora 10:00, în pridvorul bisericii parohiale, Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, pornind de la viața și activitatea Sfântului Apostol Bartolomeu, Preasfinția Sa  a spus că fostul Mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania, a fost un trimis al lui Dumnezeu, care a avut cuvânt cu putere multă.

 

În cadrul slujbei, PS Benedict a rostit o ectenie specială pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, de la a cărui naștere s-au împlinit anul acesta 100 de ani și 10 ani de la trecerea la Domnul.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, care, la finalul slujbei, a susținut un recital de pricesne și cântece populare românești.

Apoi, părintele paroh Gavril Vârva a mulțumit ierarhului pentru prezență și i-a dăruit o icoană cu Maica Domnului.

Scurt istoric

Biserica cu hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci” şi „Sfântul Apostol Bartolomeu”, situată pe strada Plopilor, în municipiul Cluj-Napoca, a fost ridicată între anii 1997-2007, prin strădania preotului Iulian Benche, fiind sfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu.

Din cauza unor degradări, lăcaşul de cult a fost restaurat în perioada 2013-2014. Lucrările au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la initiativa căruia biserica a primit cel de-al doilea hram.

La subsolul bisericii se desfăşoară săptămânal activităţi cu copiii şi tinerii. Nu lipsesc activităţile catehetice, culturale, sportive, social-filantropice, atelier de pictură pe sticlă, cântări bisericeşti, piese de teatru, poezii, activităţi sportive etc.

Parohia este păstorită de preotul paroh Gavril Vârva, avându-l alături pe preotul coslujitor Cristian Timar.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Emi Ungur

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Urcuş spre Înviere la Zalău

Urcuş spre Înviere la Zalău

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în perioada 25-28 aprilie  au avut loc în municipiul Zalău şi oraşul Jibou ample acţiuni filantropice adresate unui număr de 75 de familii care se confruntă cu probleme cauzate de lipsurile...

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat cu începere de la ora 17:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Denia celor 12 Evanghelii, în fruntea unui sobor de preoţi, din care au făcut parte...

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al...

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au participat în Joia Mare la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în Catedrala Mitropolitană. Slujba a început la ora 8:00 și a fost una specială, pentru că amintește de Cina cea de Taină, care a avut loc acum mai bine de...