Hramul Parohiei clujene „Nașterea Domnului”

de | dec. 25, 2016

Parohia Ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, și-a sărbătorit duminică, 25 decembrie 2016 hramul, de marele praznic al Nașterii Domnului.
Toate manifestările lunii decembrie dedicate hramului parohiei (concerte de colinde,  serbările de Crăciun ale elevilor de la Școala ”Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, activități filantropice) au culminat cu  Sfânta Liturghie  din ziua praznicului la care au participat un frumos sobor de preoți și un mare număr de credincioși.
După Sfânta Liturghie, copiii l-au așteptat cu nerăbdare pe Moș Crăciun care a poposit și la biserică cu sacul încărcat de dulciuri. Ca în fiecare an, în  ziua hramului, s-a distribuit ultimul număr din acest an al foii parohiei, ”Troița”, aflată în al 11-lea an de apariție.
De asemenea după slujbă, fiind ultima duminică din decembrie, au fost sărbătoriți după tradiție, în sala de la demisolul bisericii, credincioșii care s-au născut în această lună.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

În capela școlară Sfântul Stelian, din incinta Liceului Tehnologic Vlădeasa Huedin, a avut loc luni, 12 noiembrie 2018, întrunirea Cercului metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului. Întrunirea a debutat cu o rugăciune și a fost prezidată de profesoara...

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, care a alcătuit o frumoasă rugăciune în anul 1918, cu ocazia Marii Uniri de la Alba Iulia, a fost comemorat luni, 12 noiembrie 2018, în biserica filiei ortodoxe Dumbrava, din Protopopiatul Huedin. După încheierea Sfintei Liturghii, a fost...