Hramul parohiei clujene „Sf. Ap. Petru și Pavel” – Valea Chintăului

de | iun. 28, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 3-a după Rusalii, 28 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din zona clujeană Valea Chintăului, Protopopiatul Cluj II, fiind sărbătoriți cu anticipație ocrotitorii spirituali ai lăcașului de cult, pomeniți la data de 29 iunie.

De la ora 10:00, în pridvorul bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a spus că este vremea să ne încredem mai mult în Dumnezeu.

„Dumnezeu este Tăticul cel mai bun pe care cineva poate să îl aibă în această lume. Să ne aruncăm în brațele Lui, cu bune și cu rele, cu cererile și mulțumirile noastre, dar să nu uităm că El este Cel care ne primește întotdeauna și ne dă tot ceea ce avem nevoie.”

„Dacă punem Împărăția lui Dumnezeu deasupra la orice altceva în această lume, toate celelalte ni se vor adăuga nouă. Dacă începem invers, toată investiția noastră, pe orizontală, nu are prea multe rezultate, ci totul se dărâmă, pentru că nu am început cu începutul”, a spus PS Benedict.

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, situată pe Valea Chintăului, a fost înființată în anul 2008, pentru a deservi cele câteva sute de credincioși din zonă.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 8 iunie 2009, de Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș. Lucrările de construcție au început în anul 2010, iar la data de 3 noiembrie 2012, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat spațiul de slujire de la demisolul lăcașului de cult. În prezent, biserica este pregătită pentru a fi pictată, totodată, lucrându-se la finisajele interioare și exterioare.

Parohia este păstorită de preotul paroh Filip Ciprian Doru.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 3-a după Rusalii, 28 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 28 iunie 2020

Ultimele articole

Părintele Episcop Vasile Flueraș, pomenit la 73 de ani de la naștere

Părintele Episcop Vasile Flueraș, pomenit la 73 de ani de la naștere

Vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș a fost evocat joi, 30 decembrie 2021, la 73 de ani de la naștere. Cu acest prilej, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba Parastasului la...

Te Deum de Anul Nou, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Te Deum de Anul Nou, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

La Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, Noul An va fi întâmpinat în rugăciune. În noaptea dintre ani, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, alături de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși o slujbă de Te-Deum, aducând mulțumire lui...

Evocarea poetului creștin Ioan Alexandru la 80 de ani de la naștere

Evocarea poetului creștin Ioan Alexandru la 80 de ani de la naștere

Poetul creștin Ioan Alexandru va fi evocat miercuri, 29 decembrie 2021, în Biserica „Sfânta Treime” din localitatea Topa Mica, județul Cluj, la împlinirea a 80 de ani de la nașterea sa. Evenimentul va avea loc de la ora 12:00 și va fi precedat de Slujba Parastasului...

O fotografie cât o istorie

O fotografie cât o istorie

Prin bunăvoinţa fotografului Ovidiu Guran, din Franţa, şi a lect. univ. dr. Rareş Beuran, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, publicăm în premieră această fotografie-document...