Hramul parohiei „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

de | feb. 2, 2018

Credincioșii parohiei „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca au sărbătorit vineri, 02 februarie 2018, hramul bisericii. Slujbele dedicate hramului au început din ajunul praznicului, cu oficierea Vecerniei cu Litie.  De sărbătoarea Întâmpinării Domnului credincioșii au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită în sobor de preoți, din care au făcut parte: pr. Victor Tăut, pr. Vasile Crișan, pr. Ioan Marton, pr. dr. Iliuță Gabriel Popa, precum și pr. paroh Alexa Chira și pr. slujitor Vlad Cornel Bob. Răspunsurile la strană au fost date de corul parohiei, dirijat de doamna preoteasă Maria Chira, corul interpretând și piese specifice praznicului.

Părintele Iliuță Gabriel Popa a rostit un amplu cuvânt de învățătură în care a evidențiat virtuțile dreptului Simeon, virtuți atât de necesare creștinului contemporan în relația sa cu Dumnezeu și cu semenii. În încheiere, părintele paroh Alexa Chira a adus mulțumiri tuturor credincioșilor și preoților pentru împreuna-slujire și pentru sprijinul acordat parohiei.

Biserica ce poartă hramul „Întâmpinarea Domnului” a parohiei cu același din Cluj-Napoca este situată pe strada București, în vecinătatea parcului Farmec și este păstorită de pr. paroh Alexa Chira și pr. slujitor Vlad Cornel Bob.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Marţi, 31 iulie 2018, Parohiile Ilva Mică I şi Ilva Mică Someş au organizat un pelerinaj de o zi pentru credincioşii din localitate, cu scopul de a întări credinţa şi a împrospăta viaţa spirituală a comunităţii. Astfel, 110 credincioşi din cele 2 parohii din Ilva...

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

 Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, păstorită de preoţii Vasile Nemeş şi Florin Daniel  a organizat în perioada 23-27 iulie 2018 ediţia a doua a Şcolii de Vară "Bucuria Credinţei". Proiectul s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani...

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc prezentarea și instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran în parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În Duminica a IX-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Poienile Zagrei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, soborul celor 10...

Cerc pastoral la Negrilești

Cerc pastoral la Negrilești

În duminica a opta după Rusalii,  în Parohia Ortodoxă Negrilești, Protopopiatul Beclean a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral de lângă Cetatea Ciceului. Numeroși credincioși din localitate au participat la Taina Sfântului Maslu care s-a săvârșit de la...