Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

de | nov. 21, 2022

La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, în biserica parohială, cunoscută și sub numele de Catedrala din Gherla, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla – preotul Iulian Paul Isip, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, starețul Mănăstirii Cheile Turzii – protos. Siluan Timbuș, eclesiarhul Mănăstirii Nicula – protos. Calinic Stupinean, preotul paroh Vasile Ciciovan, preotul coslujiror Fabian Seiche, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură. Ierarhul a vorbit despre modelul de rugătoare pe care ni-l oferă Maica Domnului și a explicat că pentru propășirea noastră duhovnicească trebuie să ne rugăm, să citim cărți duhovnicești și să ne alipim de oameni sfinți.

„Într-o epocă informațională este foarte important să ne ocupăm mintea cu cele ale lui Dumnezeu”, a mai spus Preasfinția Sa.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Călin Boca.

La finalul slujbei, preotul paroh Vasile Ciciovan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o icoană cu Maica Domnului.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși.

Scurt istoric

Biserica cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a fost construită între anii 1905-1907, în stil bizantin, fiind împodobită cu pictură în tehnica tempera grasă, executată de pictorul Ioan Diaconu.

În prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Vasile Ciciovan, avându-l alături pe preotul coslujitor Fabian Seiche.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, sâmbătă, 14 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Cluj a avut loc joi, 12 octombrie 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Huedin

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Huedin

Clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit marți, 10 octombrie 2023, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” al Protopopiatului Huedin, , în prezența...

Hramul Bisericii „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Bisericii „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 20-a după Rusalii (a învierii fiului văduvei din Nain), 8 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Apostol Toma”...