Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

de | oct. 2, 2022

În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din cartierul clujean Mărăști, cu prilejul prăznuirii hramului cu anticipație. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul ortodox la data de 6 octombrie.

De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, preoții parohiei Dănuț Goga și Marius Goga, preotul Ioan Turc (Parohia „Înălțarea Domnului” din Cluj-Napoca), preotul Cosmin Vele (Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Europa) – redactor și realizator de emisiuni la Radio Renașterea, și preotul Dan Iftimi (Parohia Ciceu-Giurgești) – membru în Adunarea Națională Bisericească.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credincioșilor prezenți despre pragmatismul iubirii vrăjmașilor.

 

La finalul slujbei, preotul Marius Goga a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor ctitorilor și binefăcătorilor.

Pentru implicarea activă în viața Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, domnului Ioan Pop, directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj, doamnei preotese Ilișca Goga și doamnei Liana-Ancuța Coman. Domnilor Simion Mureșan și Teofil Mureșan le-a conferit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar domnului Liviu Neag, directorul RATUC Cluj-Napoca, i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”.

La slujbă au fost prezente oficialități civile și militare, oameni de cultură, precum și numeroși credincioși și copii care s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

 

Scurt istoric

Parohia clujeană „Sfântul Apostol Toma” a fost înfiinţată în anul 1993. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1996, iar un an mai târziu au demarat lucrările de ridicare a lăcașului de cult, prin jertfa și osteneala preotului paroh Dănuț Goga. Acestea au fost finalizate în anul 2005, iar în septembrie 2006, lăcașul a fost sfinţit de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Biserica, situată pe Calea Dorobanților, a fost construită în formă de cruce și are o singură turlă. Un element unic în arhitectura sa îl constituie mozaicurile exterioare, care îi reprezintă pe cei doisprezece Apostoli.

Începând cu anul 2017 au fost executate lucrări de renovare a exteriorului bisericii și s-a amenajat demisolul pentru activități cu tinerii, lăcașul fiind resfințit la data de 22 aprilie 2018, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, și cu Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române al Spaniei și Portugaliei.

Comunitatea parohială este păstorită de preoții Dănuț Goga și Marius Goga.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat cu începere de la ora 17:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Denia celor 12 Evanghelii, în fruntea unui sobor de preoţi, din care au făcut parte...

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al...

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au participat în Joia Mare la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în Catedrala Mitropolitană. Slujba a început la ora 8:00 și a fost una specială, pentru că amintește de Cina cea de Taină, care a avut loc acum mai bine de...

Te Deum la Ziua Veteranilor de Război

Te Deum la Ziua Veteranilor de Război

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat, la Statuia Ostaşului Român din Baia Mare, slujba Te Deum-ului, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război şi a sfinţit coroanele şi jerbele de flori. Ceremonia a început cu...