Hramul Parohiei „Sf. M. Mc. Gheorghe” din cartierul clujean Grigorescu

de | apr. 25, 2022

În a doua zi a Sfintelor Paști, luni, 25 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul clujean Grigorescu, cu prilejul hramului.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, este prăznuit anual la data de 23 aprilie, dar pentru că anul acesta data de 23 aprilie coincidea cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă, iar sărbătorirea unui hram sau a unei zile onomastice presupune bucurie, care nu se integrează cu perioada Săptămânii Patimilor, prăznuirea sfântului s-a făcut în a doua zi de Paști.

Astfel, în biserica parohială, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, pr. Grigorie Foltiș, inspectorul de religie al județului Cluj, pr. prof. Marian Sidon, preotul paroh Dorel Gălan, proin-protopopul Daniel Crișan, proin-protopopul pensionar Gheorghe Braica și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură și le-a vorbit celor prezenți pe tema „Calea păcii”.

 

La finalul slujbei, preotul paroh Dorel Gălan a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. De asemenea, l-a felicitat pe proin-protopopul Daniel Crișan, slujitor al bisericii, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viață, precum și pe proin-protopopul Gheorghe Braica, ctitorul bisericii parohiale, cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual.

Scurt istoric

Biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul clujean Grigorescu, situată pe strada Donath, nr. 120, a fost construită între anii 1995-2013, prin purtarea de grijă a părintelui Gheorghe Braica. Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 4 ianuarie 2015, de către Înaltpreafințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. În prezent, biserica se află în curs de pictare, în tehnica frescă.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești

Ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești

Palatul Patriarhiei a găzduit miercuri, 28 februarie 2024, ședința de lucru a Adunării Naționale Bisericești (ANB), prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Membrii acestui organism central deliberativ au participat la lucrări...

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Monor

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Monor

În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 25 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Parohia...