Hramul Parohiei „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, prăznuit în prezența IPS Andrei

de | oct. 26, 2020

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, luni, 26 octombrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Florești, Protopopiatul Cluj I.

De la ora 10:00, în biserica parohială „Sfântul Dumitru”, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, duhovnicul Mănăstirii Florești, protosinghelul Visarion Pașca, preotul paroh Dumitru-Marcel Andreica, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, mărturisitor al lui Hristos”, în cadrul căruia a spus că trebuie să fim smeriți dacă vrem să-L mărturisim pe Hristos.

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Iancu-Ionuț Buda, pe seama Parohiei Chiuza, Protopopiatul Năsăud.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului pentru toți slujitorii și ctitorii bisericii, adormiți întru Domnul. Apoi, a sfințit icoana „Izvorul Tămăduirii”, realizată în tehnica mozaic, așezată la fântâna din curtea bisericii.

Biserica „Sfântul Dumitru” din Florești a fost ridicată între anii 1830-1834, de un preot militar, fiu al Floreștiului, Dumitru Caian, pe propria lui cheltuială, potrivit preotului paroh Marcel Andreica.

De-a lungul timpului, sfântul locaș a trecut prin mai multe etape de renovare, ultima în anul 2008, când a fost renovat exteriorul.

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Mihai Ionesi

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Evocarea Monahului NICOLAE DE LA ROHIA

Evocarea Monahului NICOLAE DE LA ROHIA

Joi 30 martie 2017, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia în parteneriat cu Fundaţia N. Steinhardt şi Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, organizează Evocarea Monahului NICOLAE DELAROHIA (N. Steinhardt), cu titlul „Am intrat în închisoare orb şi ies cu...

Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Ieromonah IOAN COJANU

Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Ieromonah IOAN COJANU

Joi, 30 martie 2017, în a cincea seară duhovnicească Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) Filiala Cluj Napoca vă invită la o întâlnire cu  părintele ieromonah Ioan Cojanu,  stareţul Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, care va...

Festivalul de Teatru de tineret „Închis am fost”, la Cluj-Napoca

Festivalul de Teatru de tineret „Închis am fost”, la Cluj-Napoca

La Cluj-Napoca a avut loc, în perioada 20-23 martie, Festivalul de Teatru de tineret „Închis am fost”, organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) împreună cu Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj şi închinat celor care au suferit în...

Conferinţă a publicistului Sever Voinescu la Zalău

Conferinţă a publicistului Sever Voinescu la Zalău

În sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj, din Zalău, a avut loc o nouă întâlnire, în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului. Publicul a audiat conferinţa cu tema „Criza...

1500 de clujeni au spus de Buna Vestire, NU Avortului

1500 de clujeni au spus de Buna Vestire, NU Avortului

Aproximativ 1500 de studenţi, adulţi, dar și tinere familii au venit duminică după-amiază, de praznicul Bunei Vestiri, în Piata Unirii din centrul Clujului, să participe la Marșul pentru viață, pentru ca prin prezența lor să susțină dreptul la viață al tuturor...