Hramul parohiei Sfântul Mare Mucenic Mina din Cluj-Napoca

de | nov. 12, 2017

Credincioșii parohiei Sfântul Mare Mucenic Mina din Cluj-Napoca și-au sărbătorit sâmbătă, 11 noiembrie 2017, patronul spiritual. Slujbele speciale au debutat din ajun, cu Vecernia Mare cu Litie și Privegherea, oficiate în noua biserică de zid. În ziua de prăznuire, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat câteva dintre aspectele vieții Sfântului Mina. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioșii prezenți în număr mare la slujbă, să urmeze exemplul vieții sfântului care, fără teamă, l-a mărturisit pe Hristos.

După Sfânta Liturghie, părintele Dumitru Bărbos, parohul bisericii, i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru purtarea de grijă față de credincioșii parohiei, dar și tuturor celor care au sprijinit, de-a lungul vremii, parohia Sfântul Mare Mucenic Mina și lucrările care se derulează aici.

Sărbătoarea hramului parohiei a continuat de la ora 18:00, când credincioșii s-au întâlnit cu Maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași, care a susținut o conferință despre familie.

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost înfiinţată în anul 2008 pentru a deservi cartierul Bună Ziua, ce a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară şi demografică. La început, credincioșii participau la sfintele slujbe într-o bisericuță din lemn. Deoarece numărul lor a crescut, s-a început în ultimii ani construcția unui nou locaș de cult, din zid. Din anul 2011, parohia desfășoară și un program recreativ-educativ cu specific religios, pentru copii. Acesta include diverse activități, printre care un atelier de pictură icoane pe sticlă, vizionări de filme, pelerinaje și activități social- caritabile.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească în Parohia Cuzdrioara

Binecuvântare arhierească în Parohia Cuzdrioara

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne), 10 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Cuzdrioara,...