Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Hramul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca

de | mai 21, 2026

Credincioșii clujeni s-au adunat în număr mare la Biserica de pe Calea Moților nr. 25, pentru a sărbătorii hramul celei de-a doua cele mai vechi parohii ortodoxe din municipiu. Sărbătoarea închinată Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, a debutat în seara zilei de 20 mai, când în lăcașul de cult a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie, și a continuat a doua zi prin bucuria Sfintei Liturghii, pomenirea eroilor neamului și prezența unui sobor ales de slujitori.

Invitatul special al comunității a fost arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Părintele arhimandrit a oficiat Sfânta Liturghie, iar ulterior a săvârșit slujba Parastasului pentru eroii neamului, precum și pentru ctitorii și binefăcătorii lăcașului de cult trecuți la Domnul.

Din soborul slujitor, alături de părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, au mai făcut parte pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, directorul Bibliotecii Academiei Române (filiala Cluj), pr. Marcel Alexandru Sabău, fostul preot paroh al comunității, arhid. Dan Grigore Văscu, directorul Radio Renașterea, și diacon Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, alături de alți preoți invitați.

Biserica a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși venită să se roage. Printre participanți s-au numărat și numeroși elevi de la Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca, mulți dintre aceștia împărtășindu-se cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date cu măiestrie de corul parohiei, dirijat de Raul Colceriu, iar la momentul chinonicului, atmosfera de rugăciune a fost încununată de prețioasele pricesne interpretate de arhid. Ionuț Koblicska, slujitor al parohiei.

Cuvântul de învățătură

Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de părintele profesor Ioan Chirilă, care a pus la sufletul celor prezenți un bogat mesaj duhovnicesc.

Referindu-se la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena și la importanța familiei, sfinția sa a subliniat că Împăratul Constantin este numit părintele creștinismului:

„Împăratul Constantin este numit părintele creștinismului, tatăl al creștinilor, pentru ceea ce a făcut el pentru istorie, pentru creștinism, pentru că el a făcut o credință câștigată și, pentru faptul că, în vremea sa, convocând sinodul de la Nicea, a început să statornicească învățătura de credință creștină, pentru că știți că la Nicea s-a stabilit că Fiul este de o ființă cu Tatăl. Urmând ca, poi, la Constantinopol, mai târziu, în 381, să se stabilească și unitatea de treaptă a Fiului, care se cuvine Duhului, Fiului și Tatălui Dumnezeu. De aceea, vedeți, Sfântul Împărat Constantin este numit părintele creștinilor. Pentru că un părinte, un pater familias, pentru că în anul acesta, în Biserica noastră, așa cum a stabilit Sfântul Sinod, vorbim despre familie, un pater familias este cel care mărturisește și-i face pe cei care-i zămislește, să crească în credința în Dumnezeu Treimic, în Dumnezeu cel viu, în Dumnezeu cel adevărat. El este cel care, privind puterea modelului său, nu face altceva decât să-și crească odraslele ca niște coloane menite să sprijine pe frunțile lor cerul și în inimile lor străfundul iubirii Treimii.”

Întrucât în această zi a fost și sărbătoarea Înălțării Domnului, părintele Ioan Chirilă a vorbit despre momentele de după Înviere și despre modul în care credința s-a răspândit în lume, arătând că:

„Când vorbim despre Ispas, despre sărbătoarea Înălțării Domnului, cinstim un moment minunat din viața Mântuitorului Iisus Hristos. Este clipa în care Apostolii, mai întâi înfricoșați, crezând că e o nălucă, sunt întăriți de Domnul, care i-a încredințat că El este Hristosul care S-a jertfit, a murit și a înviat. Alungând această îndoială din inimile lor, i-a luat pe Muntele Măslinilor (Eleon) și S-a înălțat la cer. După ce i-a încredințat despre toate mărturiile Scripturii, le-a spus că trebuie să Se ducă la Tatăl pentru ca Mângâietorul cel făgăduit să vină, iar ei s-au întors cu bucurie în Ierusalim, așteptând îmbrăcarea cu putere de sus în ziua Cincizecimii. De la Ierusalim, acest adevăr s-a semănat în toată lumea, iar această răspândire s-a putut realiza și datorită unor împărați precum Constantin, Teodosie sau Iustinian. Pe lângă botezul cu Duhul Sfânt, în istoria Bisericii a fost și botezul sângelui, acest botez martiric care mărturisea părtășia celor ce cred în Înviere.”

În continuare, făcând referire la Ziua Eroilor și la datoria sfântă de a ne aminti de jertfa celor care s-au jertfit pentru țară, părintele profesor a menționat:

„Când vorbim de iubirea de țară, nu vorbim de iubirea de străbuni, ci vorbim despre iubirea pe care noi trebuie să o mărturisim și să o împlinim totdeauna față de cei care au făcut ca această țară sau acest pământ binecuvântat să fie și el în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Această sărbătoare […] este sărbătoarea în care cei mici ar trebui să învețe de la voi, cei aldiți de vremi, ce înseamnă să-ți iubești patria.”

La final, explicând adâncimea Tainei Sfintei Euharistii și legătura ei cu viața cerească, pr. Ioan Chirilă a adăugat:

„Noi trebuie să ne împărtășim cu Cel care este izvorul mântuirii noastre, cu Trupul și cu Sângele Său, pentru ca să putem intra din nou în grădina cea închisă de căderea protopărinților. Pentru că al doilea simbol, mielul, este simbolul paradisului, este simbolul Împărăției lui Dumnezeu, care, cu acest moment al Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos, nu doar că s-a deschis, ci ni se împărtășește neîncetat până la sfârșitul veacurilor.”

La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru a transmis binecuvântarea și prețuirea Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, sfinția sa a vorbit despre semnificația praznicului Înălțării ca destinație finală a omului și despre jertfa eroilor și viața de familie ca două căi esențiale de mântuire, subliniind că:

„Sărbătoarea Înălțării Domnului ne arată, în fapt, destinația noastră pentru care am fost aduși din neființă în viață. Și anume, așezarea noastră, prin Fiul lui Dumnezeu întrupat, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, în sânul dumnezeieștii trăiri, ca părtași ai dumnezeieștii firi. Calea prin care ajungem acolo este personală a fiecăruia. […] Una dintre căile prin care putem ajunge de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl este acest eroism responsabil prin jertfă de sine. […] Ori eroii neamului nostru au fost aceștia despre care vorbește însuși Hristos și care s-au făcut asemenea Lui.”

De asemenea, părintele exarh a arătat că sfințenia și mântuirea se pot dobândi și în mijlocul societății, prin asumarea cu responsabilitate a datoriilor de zi cu zi:

„Este o cale și viața de familie, care, dacă este trăită în cumințenie și dacă își împlinește rostul, are și ea eroismul ei, pentru că nu este ușor. […] Trebuie să ne regăsim în planul lui Dumnezeu cel din veci, pentru că El ne-a pregătit o Împărăție încă de la întemeierea lumii. […] În Biserică suntem o comunitate care trăim în comuniune, formăm Trupul Domnului Hristos și chiar ne împărtășim cu El. Este minunată această imagine: suntem, dar ne și împărtășim din Trupul și Sângele Domnului Hristos.”

După rostirea cuvântului duhovnicesc, arhim. Dumitru Cobzaru a adresat calde felicitări părintelui paroh Ciprian Mișin, doamnei preotese Laura Maria Mișin, comitetului parohial și tuturor celor care s-au implicat cu dăruire în organizarea acestei frumoase sărbători a comunității de pe Calea Moților.

File de istorie și sfințenie

Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca are o istorie profund legată de viața orașului, fiind înființată în anul 1922 (a doua parohie ca vechime din municipiu). Actualul lăcaș de cult de pe Calea Moților a fost ridicat între anii 1995-1998.

Comunitatea parohială este păstorită din data de 11 ianuarie 2021 de preotul Ciprian Ilie Mișin, cel care a preluat ștafeta misiunii pastoral-misionare în urma pensionării părintelui Marcel Sabău.

Un moment de mare har în istoria recentă a bisericii a avut loc în anul 2023, când parohia a primit în patrimoniu o raclă ce adăpostește fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, aduse din Grecia, din Mitropolia de Veria, Naoussa și Kampania, raclă în fața căreia credincioșii se pot închina și cere mijlocirea sfinților ocrotitori.

Foto: Dumitru Cucură

Mai multe fotografii AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea Bisericii din Dobricel | 30 august 2026

Resfințirea Bisericii din Dobricel | 30 august 2026

În Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi), 30 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Dobricel,...

Hramul parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru” din Cluj-Napoca

Hramul parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru” din Cluj-Napoca

Biserica este a lui Hristos, iar credința și adevărul ei nu pot fi schimbate după gustul oamenilor, a subliniat Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, duminică, 30 august 2026, la hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru” din municipiul Cluj-Napoca. Pornind de la...

Hramul Mănăstirii Cormaia | 29 august 2026

Hramul Mănăstirii Cormaia | 29 august 2026

La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de...